Antena Meniu Search
x

Video ANIMAŢIE. Bogdan Stamatoiu a intrat în stâlp cu 110 km/h. Redactorul-şef adjunct al GSP, intubat şi ventilat mecanic

Redactorul-şef adjunct al publicaţiei Gazeta Sporturilor a ajuns în stare critică la spital, după un grav accident de circulaţie. Bogdan Stamatoiu a intrat cu maşina într-un stâlp, în apropiere de Cernica. Surse Observator susţin că deşi abia ieşise din localitate, avea 110 kilometri la oră. Impactul a fost atât de puternic, încât motorul a fost aruncat pe partea opusă a şoselei. Accidentul vine într-o perioadă în care la Gazeta Sporturilor au fost anunţate concedieri.  

Cristina Filip
de Cristina Filip

la 07.12.2023, 19:34

Vezi și

Discuție martori: Dar ce a păţit?

- Păi a venit cu viteză de acolo şi a intrat în stâlp. În stâlp, direct! Fii atent că în stâlp, direct!

- Dar cum s-a aruncat, frate?

- Când a intrat, aşa, cu maşina în stâlp, s-a dus aşa.

Pe acelaşi subiect

- Mamă!

ANIMAŢIE. Bogdan Stamatoiu a intrat în stâlp cu 110 km/h

Sunt imagini filmate de martori imediat după accident. Jurnalistul de 55 de ani, care era singur în maşină, este luat pe targă de salvatori şi dus spre ambulanţă.

Cristina Filip, reporter Observator: Bogdan Stamatoiu conducea dinspre Călăraşi spre Cernica. Acolo în curbă ar fi pierdut controlul direcţiei şi a intrat frontal în acest stâlp. Maşina s-a făcut praf. Acum anchetatorii încearcă să-şi dea seama dacă vorbim despre neatenţie sau dacă bărbatul a vrut să-şi ia viaţa.

Martorii spun că şoferul circula cu viteză pe drumul judeţean care duce spre Cernica. În urma impactului, fragmente din automobil au fost aruncate la zeci de metri distanţă.

Martor: Era tocmai în partea cealaltă a şanţului aruncată. Motorul era - 100 de metri, radiatoarele pe aici. N-au fost urme de frânare. Probabil l-a luat somnul, cine ştie ce s-a întâmplat. Era foarte rău. Era în comă deja.

Bogdan Stamatoiu plecase, ieri, din Bucureşti. În localitatea Tânganu a decis brusc să se întoarcă. Automobilul a fost surprins de camerele de supraveghere din comună în timp ce mergea spre Călăraşi.

Cristina Filip, reporter Observator: Cu doar câteva zeci de metri înainte de ieşirea din sat, întoarce maşina aici, în intersecţie, şi o ia înapoi spre Bucureşti.

Un minut mai târziu, îl vedem pe jurnalist circulând în direcţia opusă, spre locul unde în scurt timp avea să aibă loc accidentul.

Titi Aur: Faptul că s-a întors şi a mers un kilometru şi imediat a scăpat maşina de sub control este posibil, teoretic, să fi primit un telefon care să-l fi făcut să se întoarcă din drum. Nu înseamnă neapărat că a fost tentativă de sinucidere, ar putea să fie ar putea să nu fie dar mai mult cred că a fost o neatenţie, o distragere, distragere dată de telefon, de un gând profund.

Accidentul în care a fost implicat redactorul-şef adjunct al Gazetei Sporturilor vine într-o perioadă agitată pentru publicaţie. Ziarul tipărit a fost închis, luna trecută, iar coordonatorul editorial Cătălin Tolontan a fost destituit. Cu o zi înainte de accident, la conducerea GSP.ro a fost adus un coordonator sârb, iar prima măsură luată a fost destituirea celuilalt redactor şef adjunct. Surse Observator spun că ultimul apel telefonic primit de Bogdan Stamatoiu, înainte de impact, venise de la departamentul de resurse umane al companiei. Publicaţia a precizat însă că jurnalistul de 55 de ani nu fusese dat afară. Anchetatorii urmează să stabilească exact ce s-a întâmplat.

Anne Marie Ciolca, IPJ Ilfov: Poliţiştii rutieri din Pantelimon efectuează cercetări în cadrul unui dosar de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Bogdan Stamatoiu rămâne internat la spitalul Floreasca din Bucureşti, în stare gravă. Este intubat şi ventilat mecanic.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Mici cu E.coli şi zgârciuri în loc de carne, printre produsele comercializate în magazine. Aţi avut parte de experienţe neplăcute?

Observator » Evenimente » ANIMAŢIE. Bogdan Stamatoiu a intrat în stâlp cu 110 km/h. Redactorul-şef adjunct al GSP, intubat şi ventilat mecanic