Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Animaţie. Cum s-au prăbuşit bucaţi din podul de la Ploieşti, cu puţin timp înainte ca un tren să treacă pe sub el (Video)

România a fost la un pas de catastrofă. O bucată dintr-unul dintre cele mai periculoase poduri din ţară s-a prăbuşit peste o calea ferată din Ploieşti. Cu doar câteva minute înainte ca un tren plin de călători să treacă pe acolo.

de Redactia Observator

la 22.02.2019 , 20:17

România a fost la un pas de catastrofă. O bucată dintr-unul dintre cele mai periculoase poduri din ţară s-a prăbuşit peste o calea ferată din Ploieşti. Cu doar câteva minute înainte ca un tren plin de călători să treacă pe acolo.

Totul s-a intamplat intr-o zonă traversată şi de grupuri de copii. Contrucţia, veche de peste 40 de ani, era într-un stadiu avansat de degradare.

Doar câteva minute ne-au despărţit de o tragedie. La ora 9 dimineaţa, o bucată de câteva zeci de tone din porţiunea pietonală a podului s-a prăbuşit cu tot cu balustrada metalică. Construcţia a căzut peste calea ferată dintre localităţile Moara Noua şi Bărcăneşti. 18 minute mai târziu, un tren de călători care plecase de la Buzău ar fi trebuit să treacă prin zonă.

Vezi și

Balustrada grea să câteva tone şi în lungime de aproximativ 30 de metri s-a prăbuşit în momentul în care un tir a trecut pe pod. Este o zonă pe unde de obicei circulă copii către şcoală, dar merg şi adulţii către locurile de muncă.

Sute de copii şi navetişti traversează zilnic podul. Ori pe deasupra, ori pe dedesubt, pe lângă şine. Pasarela a fost construită în anul 1976. Iar de atunci, nu s-au mai făcut lucrări de reparaţii la structură. Autorităţile doar au asfaltat pe alocuri şi au vopsit balustrada ruginită.

Bucăţile de beton au rupt firele de tensiune care alimentează locomotivele ce fac legătura între Buzău şi Ploieşti. În acest moment, angajaţii CFR lucrează la remedierea situaţiei. Între timp, mai multe trenuri au fost oprite în gări.

Podul fusese expertizat ultima oară în decembrie, anul trecut. Oficialii din CNAIR ştiau că e un pericol iminent. Chiar echipa Observator a făcut sesizări în repetate rânduri, când v-am arătat situaţia dezastruoasă a podurilor din România. 34 dintre ele sunt încadrate în categoria de risc 5, cea mai ridicată. Inclusiv cel care s-a rupt astăzi. 

Cele mai periculoase poduri sunt pe drumurile naţionale din Vrancea, Hunedoara şi centrul ţării. Nici în faţa dezastrului din Ploieşti, reprezentanţii CNAIR nu îşi reproşează nimic.

La începutul anului trecut, tot în Ploieşti, o altă pasarelă grea de peste 10 tone s-a prăbuşit peste cinci linii de cale ferată. În cădere, a rupt şi cablurile electrice. Şi atunci, autorităţile au lăsat totul în voia sorţii.

Autorităţile promit că, de săptămâna viitoare, la Ploieşti vor începe reabilitările. Iar până în 2022, toate cele 34 de poduri aflate pe harta pericolelor vor fi reparate.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Animaţie. Cum s-au prăbuşit bucaţi din podul de la Ploieşti, cu puţin timp înainte ca un tren să treacă pe sub el (Video)