Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video ANIMAŢIE. Copilul de 13 ani din Iaşi a căzut de la etajul 9 în timp ce mama căra bagajele în noul apartament. Fratele mai mare a încercat să îl resusciteze

Tragedie inexplicabilă la Iaşi! Un băiat de 13 ani, lăsat singur în apartament doar câteva minute, a picat în gol nouă etaje. A căzut într-o parcare, chiar în faţa fratelui mai mare, care a încercat să-l resusciteze. Băiatul nu a mai putut fi salvat. Anchetatorii încearcă să afle dacă a fost un accident sau o sinucidere. Famila se mutase acolo de câteva ore.

de Clara Mihociu

la 05.12.2023 , 19:38

Scenele cumplite au avut într-un cartier rezidenţial de lângă Iaşi. Mama împreună cu cei doi copii tocmai se mutaseră - o nouă locuinţă cu chirie. Abia ajunseseră în apartament. Băiatul de 13 ani a rămas singur doar câteva minute. A ieşit pe balcon şi a căzut în gol de la etajul 9, peste 30 de metri înălţime.

Fratele mai mare a încercat să îl resusciteze

Clara Mihociu, reporter Observator: La momentul respectiv nu se mai afla nimeni în apartament. Mama ieşise pe casa scării, iar fratele mai mare coborâse la parterul blocului pentru a mai aduce din bagaje. Tot el a fost şi cel care şi-a văzut fratele adolescent căzut la pământ. Fără să stea pe gânduri a acordat primul ajutor, iar vecinii au sunat la 112.

Vezi și

A urmat o luptă contracronometru. Fratele mai mare l-a resuscitat minute în şir până la sosirea medicilor.

Pe acelaşi subiect

Diana Cimpoeșu, Smurd Iași: A fost acolo echipa Terapie Intensivă SMURD Iaşi care a găsit băiatul de 13 ani căzut, în stop cardio-respirator, cu traumatisme multiple. S-au efectuat manevre de resuscitare, însă rezultatul a fost negativ. S-a declarat decesul.

Fratele mai mare a mărturisit că nu au existat conflicte în familie şi nici nu ar fi dat semne că ar fi depresiv. Cu toate astea, poliţiştii iau în calcul toate ipotezele - de la accident la sinucidere.

Femeie: Poate să fie un accident, poate să fie. E foarte dureros pentru toată lumea, pentru familie mai ales.

Vecină: Erau vecini noi. Ei îşi cărau bagajele din câte am înteţes acasă. Şi, între timp, nu ştiu ce a decurs ca el să se arunce.

Familia ajunsese la Iaşi cu câteva ore înainte de incident, din Republica Moldova. Presiunea şcolii, lipsa de apartenenţă a unui grup sau conflictele dintr-o familie pot declanşa depresia în rândul adolescenţilor, spun psihologii

Irina Mitrea, psiholog: Această mutare poate să fie o schimbare în viaţa unui adolescent. Probabil nu a fost percepută de acesta într-o manieră favorabilă. Sunt factori care merg către instalerea unei depresii.

Depresia este un fenomen in randul adolescenţilor si este în continuă creştere în România. Potrivit datelor oficiale, unul din trei copii cu vârste între 11 şi 14 ani a avut episoade de tristeţe profundă, ce pot culmina chiar cu tentative de sucid dacă nu sunt tratate.

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » ANIMAŢIE. Copilul de 13 ani din Iaşi a căzut de la etajul 9 în timp ce mama căra bagajele în noul apartament. Fratele mai mare a încercat să îl resusciteze