Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video ANIMAȚIE. Cum s-a produs accidentul cu doi tineri morți la Fundătura, în Cluj. Dragoş și Szabolcs erau colegi în armată şi aveau doar 20 de ani

Cei doi tineri de 20 de ani, care şi-au pierdut viaţa luni seara pe o şosea din Cluj, erau colegi în armată. Cei doi n-au avut nicio şansă, după ce au intrat cu maşina într-un TIR. Poliţiştii încearcă să afle dacă autoturismul a derapat sau tinerii circulau cu viteză prea mare. 

de Alex Prunean

la 04.12.2024 , 10:00

Accidentul cumplit a avut loc în localitatea Fundătura din Cluj. Tinerii de 20 de ani, ambii angajaţi în Armată, mergeau spre Dej, când maşina în care se aflau a ajuns pe contrasens şi s-a lovit în plin de un TIR care circula regulamentar. Imaginile suprinse după accident arată forţa coliziunii.

Mașina a fost strivită de camion. 

Dragoş şi colegul lui, Szabolcs, au murit pe loc

Vezi și

Impactul a fost atât de puternic, încât motorul autoturimului s-a desprins. Mai apoi, epava maşinii a fost târâtă aproximativ 150 metri, de la locul impactului. Cei doi nu au avut nicio şansă, mai ales că maşina a fost lovită în lateral, practic cea vulnerabilă parte a caroseriei.

Pe acelaşi subiect

Localnic: Din curbă l-au luat şi l-au adus pe aici. Noi când am ieşit, erau deja încarceraţi. Vecinul i-a luat pulsul şoferului, că era într-o parte, dar nu mai avea puls. 

Reporter: Şoferul camionului a spus ceva?

Localnic: A zis că numai s-a trezit cu ei în faţă.

Dragoş, tânărul de la volan, şi colegul lui, Szabolcs, au murit pe loc. 

Paul Olar, ISU Cluj: Odată ajunse la faţa locului, echipajele noastre au găsit doi tineri încarceraţi în autoturism. Din păcate aceştia nu prezentau semne vitale şi au fost declaraţi decedaţi. 

Tinerii erau angajaţi de câteva luni în armată

Tinerii erau angajaţi de câteva luni în armată. Şoferul era ajutor de bucătar, iar pasagerul din dreapta soldat. Împrumutaseră autoturismul de la un coleg de serviciu. Se îndreptau spre un service de unde Dragoş voia să îşi recupereze propria maşină. Prietenii și apropiații sunt devastaţi.

Şoferul TIR-ului, un bărbat în vârstă de 37 de ani, este tot din judeţul Cluj. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a afla dacă maşina în care se aflau victimele a derapat sau accidentul a fost provocat din cauza vitezei excesive. Experţii cred că impactul lateral a fost fatal pentru tineri. 

Andrei Potra, expert conducere defensivă: Pe lateral avem doar un pilon b, care este foarte subţire. Este foarte uşor să răsuceşti maşina. Dacă este lipsită aderenţa, când bruschezi frânele spatele devine mult mai uşor. Cu nişte anvelope necorespunzătoare şi condiţii meteo nefavorabile, maşina se poate răsuci. De obicei maşina se întoarce pe lateral, chiar pe contrasens.

În urma accidentului, traficul a fost blocat câteva ore. 

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi deschis copilului vostru un cont de economii?
Observator » Evenimente » ANIMAȚIE. Cum s-a produs accidentul cu doi tineri morți la Fundătura, în Cluj. Dragoş și Szabolcs erau colegi în armată şi aveau doar 20 de ani