Video ANIMAŢIE. Cum s-a salvat tânăra rămasă singură în parapantă, după ce instructorul a picat în gol
Moartea unui instructor de parapantă la Săcele stârneşte îngrijorare în rândul comunității. Colegii lui nu îşi explică ce s-a întâmplat, cum a putut să cadă din aparatul de zbor, mai ales că avea 20 de ani de experienţă. Specialiştii cred că nu şi-a prins toate sistemele de siguranţă. Pe de altă parte, tânăra elevă care-l însoţea era la primul salt, dar ca prin miracol a reuşit să ţină în frâu aparatul şi să aterizeze în siguranţă.
Zborul cu parapanta în tandem trebuia să dureze aproximativ un sfert de oră. Cei doi, instructorul de 47 de ani si eleva lui, o fată de 23 de ani, s-au lansat dintr-un punct aflat la 1.200 de metri altituine în zona Bunloc, de unde se poate vedea tot oraşul Braşov.
Accidentul a avut loc cu puțin timp înainte de aterizoare. Nu se ştie cum, pilotul s-a desprins complet din parapantă. A picat în gol, iar tânăra a rămas singură în aer.
Pilotul s-a desprins complet din parapantă și picat a în gol
"Am văzut când au ghidat persoana care era pe parapantă. Strigau trage stânga, trage dreapta. Dumnezeu a salvat-o!", spune un martor.
- Tânăra care zbura cu Vali, instructorul care a căzut mortal din parapantă, lângă Braşov, a reuşit să scape...
- A fost ultimul zbor pentru Vali. El este instructorul care s-a prăbuşit în gol de la 100 de metri
- Instructor de parapantă a căzut de la 100 de metri înălţime sub ochii elevului. Colegii săi l-au ghidat prin...
Desi nu avea deloc experiență, eleva nu și-a pierdut cumpătul și a reuşit singură să ţină în frâu aparatul de zbor. A urmat întocmai sfaturile celorlalți instructori, martori ai tragediei.
"Şi-a păstrat calmul şi a acţionat cum i-au indicat şi colegii de la sol. Parapanta zboară relativ sigur şi aproape singură. A schimbat un pic direcţia şi a aterizat", spune Ferenc István, instructor parapantă.
Pentru instructorul Vali Cîrlan nu s-a mai putut face nimic. Vali Cîrlan avea o experienţă de peste 20 de ani în zborurile cu parapanta. Călătoriile în tandem le începuse însă de mai puţin de un an. Poliţiştii încearcă acum să strângă dovezi pentru a elucida cazul. Cel mai probabil, cred specialiştii, instructorul nu a folosit toate sistemele de siguranţă.
"Era un băiat super liniştit şi foarte meticulos. De asta nu ne explicăm. Şansa era să renunţe la decolare mai din timp sau să aleagă un copac decât să vină afară cu înălţime mare", spune Ferenc István, instructor parapantă.
În urmă cu trei ani, a avut loc un alt incident dramatic. Un pilot se afla cu o parapantă de speed-flying deasupra Vârfului Postăvaru când curenţii l-au împis în cablurile telegondolei. A stat atârnat aproape o oră, până la sosirea salvamontiştilor, însă când era aproape să fie salvat, s-a desprins şi a picat în gol de la 40 de metri înălţime.
A fost o prăbuşire ca de pe un bloc cu 12 etaje. A supravieţuit miraculos după ce aripa parapantei s-a deschis sub el. În plus, stratului de zăpadă a funcţionat ca un amortizor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰