Apă potabilă cu porția, după program, în sute de localități din țară. Harta celor mai afectate județe
Agenţia Natională "Apele Române" informează că în ţară apa este furnizată cu restricţii în 449 de localităţi. Cele mai afectate de lipsa resurselor de apă sunt zone din judeţele Botoșani, Iași, Alba, Gorj, Vrancea, Bacău, Neamț, Galați, Hunedoara, Vaslui, Olt și Argeș.
Administrația Națională "Apele Române" transmite că, în prezent, coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare este de 79,77% (în scădere față de săptămâna trecută când era de 80%). Este menținut, însă, un volum de cca 3,46 miliarde mc existent, fapt ce asigură necesarul de apă brută pentru beneficiari din sursa de apă de suprafață în regim centralizat.
"Estimăm la sfârșitul lunii iulie în cele 40 principale lacuri de acumulare cu rol important în alimentarea cu apă pentru populație și industrii și producția de energie electrică pentru Sistemul Energetic Național, un coeficient de umplere de cca. 77%. Astfel, se situează sub debitele medii ale lunii, următoarele sectoare de râuri (57 față de 12 cât erau săptămâna trecută): 6 sectoare pe râurile Interioare, respectiv pe râul Jiu (județul Gorj) și pe râul Buzău (județ Buzău), se află în faza de atenționare-avertizare pentru folosințele populație și industrie; 9 sectoare pe râurile interioare, respectiv pe râul Olt (județ Harghita) și pe râul Ialomița (județele Ialomița și Brăila), se află in treapta 1 de restricții pentru folosințele Irigații; două sectoare pe râurile interioare, respectiv pârâul Belinul Mare și pârâul Vadasz (județul Covasna) se află în treapta 2 de restricții pentru folosința Piscicultură; 30 sectoare pe râurile interioare, respectiv râul Buzău (județul Brăila), râul Călmățui (județele Brăila și Buzău), râul Olt (județul Brașov), pârâurile Homorodul Mare Fișag (județul Harghita), pârâurile Belinul Mare, Belinul Mic, Aita, Debren, Saciova, Ojdula, Cașin, Turia, Mărtineni, Borviz, Zăbala, Mărcușa, Fundul Piriului (județul Covasna), se află in treapta 3 de restricții pentru folosințele Irigații și Piscicultură", arată Apele Române.
- "Spălăm maşini, tot". Comuna din România unde localnicii îşi permit să ude grădinile cu apă din reţeaua...
- Fântânile arteziene, atracţia turiştilor în zilele toride. Braşov, locul cu unele dintre cele mai vechi şi mai...
- Opt localităţi din Vrancea, fără apă potabilă mai multe ore. Un muncitor a spart magistrala de apă în timpul...
- Craterul din Slănic s-a mărit de la 3 la 18 metri şi oraşul pare să se surpe bucată cu bucată. Muncitorii l-ar...
Acumulările Pârcovaci, Hălceni din județul Iași, Acumularea Cal Alb din județul Botoșani și Acumularea Mănjești din județul Vaslui se află în treapta 3 de restricții pentru folosințele Populație, Industrie, irigații și piscicultură.
Apa este furnizată cu restricţii în 449 de localităţi
În prezent, în 449 de localități (inclusiv comune și sate) reprezentând 15% din localitățile de la nivel național, din care 6 orașe (Dorohoi, Târgu Neamț, Târgu Ocna, Roman, Pașcani și Hârlău, parțial municipiul Iași) care dispun de sisteme centralizate, alimentarea cu apă a populației este asigurată cu restricții de către operatorii de apă, respectiv în anumite intervale orare.
Cele mai afectate localități sunt în județele Botoșani -140 localități, Iași – 77 localități, Alba - 62 localități, Gorj – 35 localități, Vrancea – 21 localități, Bacău – 19 localități, Neamț – 17 localități, Galați – 16 localități, Hunedoara 12 localități, Vaslui – 10 localități, Olt și Argeș - 8 localități.
"În prezent, în 251 de localități care nu dispun de sisteme centralizate de alimentare cu apă, ci doar de surse individuale sunt fântâni secate, comunitățile fiind afectate de secetă. Cele mai multe localități afectate sunt în județele Botoșani, Vaslui, Prahova, Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Iași, Galați. Cele mai afectate rămân localitățile din județele Botoșani -144 localități din care parțial și Municipiul Dorohoi, Vaslui - 61 localități, Neamț – 12 localități, Iași – 7 localități, Suceava – 9 localități. Din cele 120 de secțiuni de monitorizare a secetei hidrologice, la o singură secțiune s-au înregistrat debite sub debitul minim necesar pentru satisfacerea cerințelor sub aspect cantitativ, în bazinul Argeș-Vedea (stație hidrometrică Malu cu Flori – râul Dâmbovița influențat de orarul de funcționare al CHE Clăbucet)", mai arată Apele Române.
Ca măsuri suplimentare pentru asigurarea apei destinate folosințelor din aval, în momentul de față, din acumularea Siriu, aflată în administrarea Apele Române Buzău-Ialomița, se evacuează un debit suplimentar zilnic mediu în valoare de 5,3 mc/s. Acesta este mai mare decât debitul afluent (cel care intră în lac), respectiv de 1,9 mc/s. Această măsură este luată pentru asigurarea folosințelor din aval, conform autorizațiilor de gospodărire a apelor. În urma solicitării părții române către Republica Moldova, grupul operativ tehnic de la acumularea Stânca-Costești a aprobat și executat majorarea debitului evacuat din acumulare, de la 38 mc/s la circa 60 mc/s pentru o perioadă de 7 zile. Partea română și cea din Republica Moldova vor monitoriza situația debitelor afluente (care intră în acumulare) în vederea pregătirii manevrelor ulterioare. Din partea României, lucrarea este exploatată în condiții de siguranță de specialiștii de la Exploatarea Complexă Stânca-Costeşti.
De asemenea, a fost finalizată totodată reparația conductei de la priza de rezervă a barajului Stânca-Costești astfel încât să fie asigurate resursele de apă atât pentru alimentarea cu apă din această sursă pentru județul Botoșani, cât și pentru folosințele de irigații deservite de aceasta. Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) a fost în scădere, având valoarea de 4000 mc/s, sub media multianuală a lunii iulie (5350 mc/s). Conform prognozei INHGA, se estimează faptul că debitele Dunării vor fi staționare la intrarea în țară și vor ajunge în jurul valorii de 4000 mc/s. În acest moment, pentru centrala nucleară Cernavoda nu sunt probleme privind alimentarea cu apă, întrucât luni mai există o diferență de nivel de 2,72 metri până la aplicarea treptei I de restricții Având în vedere prognoza hidrometeorologică pentru perioada imediat următoare, Apele Române fac apel la populație privind utilizarea rațională a apei, prioritatea maximă fiind alimentarea cu apă a populației. "Planuri de restricții în această perioadă deficitară sunt întocmite pentru fiecare tronson de râu în cazul utilizatorilor ale căror capacități de exploatare ale resursei de apă sunt diminuate, în funcție de specificul activității acestora și al economiei în ansamblu. Fiecare dintre noi poate adopta soluții individuale de economisire a apei. Este bine să apelăm, acolo unde avem această posibilitate, la alternative de stocare și recirculare a apei în activitățile casnice (grădinărit, spălat, îmbăiere), dar și în sectorul industrial sau agricol", potrivit Apele Române.
Ghid de economisire a apei
Oficialii de la Apele Române au făcut public și un ghid de economisire a apei.
"Recomandările noastre ar fi:
- Verificarea periodică a instalației de apă din locuință, a vaselor de toaletă și a oricăror altor mijloace de consum apă astfel încât să fie în stare bună de funcționare, iar dacă se constată defecțiuni să fie reparate în regim de urgență;
- Folosirea rațională a apei la baie și bucătărie fără a lăsa robinetul să curgă nejustificat (fără a face operațiuni de spălare);
- Folosirea, pe cât posibil, a fântânilor pentru udarea grădinilor sau folosirea unui sistem de irigare care minimizează consumul de apă (ex: prin picurare);
- Refolosirea apei în care se spală legumele și fructele pentru udarea plantelor;
- Întreținerea permanentă a piscinelor pe tot sezonul de vară pentru evitarea golirii și reumplerii acestora;
- Montarea economizoarelor de apă la robinete;
- Utilizarea mașinilor de spălat (rufe și vase) în perioadele din zi când este consum mic de apă;
- Folosirea/înmagazinarea apei din precipitații;
- Adâncirea/denisiparea fântânilor/forajelor.
Cu toții trebuie să economisim apa astfel încât apa de băut să ajungă pentru toți!".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰