Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Artiştii, printre cei mai afectați de criza economică provocată de pandemia de coronavirus (Video)

Artiştii n-au scăpat de efectele pandemiei. Spectacole anulate de la o zi la alta, teatre deschise azi, închise mâine, evenimente amânate pentru cine ştie când. Artiștii s-au trezit peste noapte fără nicio sursă de venit. Şi nimeni nu-i ajută. Pe lista guvernanților sunt printre ultimii.

de Alexandra Marin

la 16.10.2020 , 20:27

  • Numeroase spectacole și concerte au fost anulate în acest an.
  • Unii artiști au fost obligați să se reprofileze.
  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1.

Marius lucrează ca magician de 16 ani şi niciodată nu a stat pe tuşă mai mult decât anul acesta. Chiar şi aşa, încearcă să vadă partea plină a paharului - măcar a avut mai mult timp să înveţe trucuri noi. 

Marius Drăguş, magician: Anul trecut am avut vreo 300 de spectacole. Anul acesta am avut până în februarie vreo 30, după care s-a anulat tot, tot.

Asta înseamnă că sunt șapte luni de când trăieşte din economii şi spectacole online. 

Vezi și

Nici actorii nu o duc mai bine, fie ei independenţi sau angajaţi. 

Cosmina are contract cu un teatru, dar spune că situaţia nu este deloc una fericită.

Cosmina Dobrotă, actriţă: Există suferinţă. Din păcate. Nu știu când o să apuc să urc din nou pe scenă. Ce pot să spun? Că profesia mea e necesară? Evident, e hrană pentru suflet. 

De suferit a avut şi industria cinematografică. 

Monica Felea, distribuitor de filme: Rata publicului a fost cu 80% mai mică faţă de anul trecut, dar mai mult ne afectează acestă bâlbâială. Astăzi, spre exemplu, cinematograful e deschis. Mâine nu ştim dacă mai fi.

Unii artişti s-au descurcat, aşa cum este cazul Lorei, care, pe lângă muzică, avea deja şi o afacere. 

Lora, artistă: Am făcut acest exerciţiu de imaginaţie în care eu nu aveam nimic în afară de muzică şi aproape că am un atac de panică. Nu se pune problema de concerte în viitorul apropiat. 

Nu toţi artiştii reuşesc să se descurce totuşi. Şi chiar dacă pe reţelele de socializare îi vedem pe cei mai mulţi dintre ei veseli, adevărul e cu totul altul. 

Lora, cântăreaţă: Am vorbit cu o parte dintre ei şi sunt la limita depresiei, dar se încearcă păstrarea aparenţelor. Un instrumentist foarte talentat a trebuit să se angajeze. Face livrări. E foarte trist. 

Liviu Teodorescu, artist: Singurul meu business este muzica şi tot ce înseamnă imaginea mea ca artist. Eu doar muzică știu să fac.

Însă nu e vorba doar despre el, în spate sunt mulţi alţi oameni rămaşi fără nimic: manageri, impresari, coregrafi, dansatori, stilişti. Toate evenimentele şi spectacolele au fost rând pe rând anulate. Şi nimeni nu poate spune concret când se vor putea relua.

Alexandra Marin Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Artiştii, printre cei mai afectați de criza economică provocată de pandemia de coronavirus (Video)