Asasinul Iuliei, românca de 15 ani înjunghiată mortal pe o bancă dintr-un parc din Germania, a fost prins. E un adolescent bulgar de 17 ani
Asasinul Iuliei, românca de 15 ani înjunghiată mortal pe o bancă dintr-un parc din Germania, a fost prins. E un adolescent bulgar de 17 ani care a fost deja arestat de poliţia germană.
Asasinul Iuliei, românca de 15 ani înjunghiată mortal pe o bancă dintr-un parc din Germania, a fost prins. E un adolescent bulgar de 17 ani care a fost deja arestat de poliţia germană.
Iulia Răducu a fost înjunghiată mortal de mai multe ori luni la prânz, pe o bancă din parcul central din Viersen, oraşul german în care locuia alături de părinţi. Fata a murit în drum spre spital, din cauza rănilor şi a unei cantităţi uriaşe de sânge pierdut.
Asasinul ei s-a predat marţi seara la poliţia din localitate, unde a mers însoţit de un avocat. Poliţia a dezvăluit deocamdată doar faptul că băiatul se cunoştea cu Iulia, fără să facă publice alte detalii ale incidentului.
După ce şi-a recunoscut fapta, bulgarul a fost arestat.
Poliţia a căutat iniţial, conform descrierilor unor oameni ai străzii găsiţi în parc luni la ora crimei, un bărbat turc în vârstă de 20 de ani. Acesta s-a predat luni seara şi a fost eliberat după audieri. Poliţiştii nu au găsit nicio legătură între el şi crimă.
Bărbatul s-a predat de teamă, el având antecedente de violenţe.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰