Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Aterizare forţată a unui avion de mici dimensiuni, lângă Ploieşti. Pilotul şi încă o persoană au răni superficiale

Pilotul unui avion de mici dimensiuni a fost nevoit să aterizeze forţat, sâmbătă după amiază, pe un câmp din apropierea oraşului Ploieşti. Primele date arată că cele două persoane aflate în aparatul de zbor au răni uşoare.

de Redactia Observator

la 25.09.2021 , 18:00

Aterizare forţată a unui avion de mici dimensiuni, lângă Ploieşti. Pilotul şi încă o persoană au răni superficiale - ISU Prahova

Avionul a aterizat forţat în apropierea aerodromului de la Strejnic, amplasat la câţiva kilometri de municipiul Ploieşti. Primele informaţii arată că este vorba despre o aeronavă privată.

Cele două persoane au refuzat să meargă la spital pentru consultaţii suplimentare

În aparatul de zbor se aflau două persoane, una de 22 de ani, cealaltă de 25 de ani, ambele suferind câteva escoriaţii, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova. Potrivit informaţiilor obţinute de reporterul Obsevator Claudiu Loghin, avionul executa zboruri de antrenament şi aparţine unei companii private. Cele două persoane au refuzat să meargă la spital pentru consultaţii suplimentare.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Aterizare forţată a unui avion de mici dimensiuni, lângă Ploieşti. Pilotul şi încă o persoană au răni superficiale