Atrăgător şi ucigător! Istoria FUMATULUI, de la ritualuri ale înţelepţilor, la obiceiul omului modern

Dacă în urmă cu mii de ani, fumatul ajuta oamenii să se apropie de zei, acum este doar un obicei social. Un detaliu important pare, însă, să nu dispară niciodată: dorinţa nefumătorilor de a scăpa lumea de acest viciu

Tutunul, că plantă, este prezent pe continentul american de circa 8.000 de ani. Iar fumatul exista, într-o altă formă, şi în secolul 10 î.e.n. – dovadă sunt imaginile găsite în temple antice din America Centrală, care înfăţişează oameni ce inhalează fumul unor plante mocnite. Apoi, popoarele au învăţat şi alte feluri de a “consuma” tutunul – în America de Nord a apărut şi a devenit foarte populară pipa, în timp ce în America de Sud oamenii au răsucit frunzele şi au făcut trabucuri.

Desigur, atunci, acest obicei avea cu totul alte conotaţii decât cele pe care le ştim cu toţii. În acele vremuri, fumarul era rezervat liderilor, vracilor, şamanilor, care foloseau plantele pentru a se detaşa, pentru a-şi elibera mintea şi pentru a-şi înlesni, astfel, apropierea de zei.

Este cazul mayaşilor, de exemplu, dar şi al indienilor, care în secolul 10 e.n., respectiv 11 e.n., aveau ritualuri care implicau inhalarea fumului – pe căi diverse, dar în acelaşi scop.

TUTUNUL DEVINE RAPID O AFACERE!

Americanii erau deja obişnuiţi cu tutunul în anul 1800, îl mesecau şi îl fumau, dar nu în cantităţi mari. În 1826 a fost descoperită formă pură de nicotină, iar primele ţigări destinate consumului individual au început să fie vândute în 1865, la iniţiativa lui Washington Duke, proprietarul unei mari culturi din Raleigh, California. Ţigaretele rulate erau în principal vândute soldaţilor participanţi la Războiul Civil.

În 1881 s-a produs o nouă “revoluţie” în domeniu, iar fumatul s-a răspândit şi mai mult, odată cu inventarea maşinii de făcut ţigări, de către James Bonsack. Maşina putea rula 120.000 de ţigări zilnic.

Prima marcă de ţigarete apărută pe piaţă a fost Duke of Durham, numită astfel întrucât aparţinea aceluiaşi Washington Duke, care, alături de fiul său, a pus bazele primei companii de profil din America, American Tobacco Industries.

Producţia de ţigări a crescut tot mai mult şi s-a dezvoltat considerabil între cele două războaie mondiale. În 1944, se făceau 300 de miliarde de ţigări într-un an şi se dezvoltaseră deja şase companii importante în acest domeniu: Philip Morris, R.J. Reynolds, American Brands, Lorillard, Brown & Williamson şi Liggett & Myers, scrie Historia.ro.

În 1965 Congresul american a considerat necesar să adopte legea “The Cigarette Labelling and Advertising Act”, prin care se impunea ca fiecare pachet să conţină o avertismente asupra riscurilor la care se expun fumătorii.

În anii ’80 au început să apară mărci noi de ţigarete, cu un conţinut mai mict de gudron şi nicotină, şi cu filtre îmbunătăţite. Există deja un adevărat război între companiile producătoare, fiecare întrecându-se să pună pe piaţă produse noi, care să fie pe placul consumatorilor.

În 1984, acelaşi Congres american a adoptat o nouă lege, “Comprehensive Smoking Education Act”, care obligă companiile să modifice eticheta de avertizare o dată la 3 luni. Industria tutunului era în plin avânt, iar în anii ’90 cele mai importante, mai strălucitoare, mai de succes branduri americane erau Marlboro şi Coca-Cola.

CITEŞTE ŞI Camera Deputaților a adoptat legea: Fumatul în spații închise este INTERZIS!

ODATĂ CU SUCCESUL VINE ŞI REPULSIA!

Odată cu răspândirea tutunului a început şi lupta împotriva acestuia. Cu toate că se bucura de tot mai multă popularitate, existau şi locuri unde nu era deloc apreciat. Ba dimpotrivă.

În Turcia, în anii 1600, consumatorii de tutun puteau fi torturaţi sau ucişi. În China, o persoană care era prinsă folosind tutun risca decapitarea.

În Marea Britanie şi în Imperiul Otoman, la sfârşitul secolului 16, fumătorii puteau fi declaraţi vrăjitori şi pedepsiţi prin decapitare. În Rusia, în secolul 17, fumătorii erau bătuţi cu nuiele, pentru a fi readuşi pe calea cea dreaptă; iar după marele incendiu din Moscova, în anul 1634, fumatul era pedepsit cu moartea.

Germania nazistă nu tolera fumatul, iar după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial s-au instituit diferite restricţii administrative. În 1938, conducerea Luftwaffe şi serviciul poştal a interzis angajaţilor să fumeze (inclusiv la domiciliu).

După 1939 nu aveau voie să fumeze nici membrii partidului, apoi Heinrich Himmler, comandantul SS, a interzis fumatul în timpul serviciului. Soldaţii şi ofiţerii Wehrmacht-ului nu aveau voie să fumeze pe stradă, în campanii şi în timpul unor pauze scurte, fiind la serviciu.

În 1941, în 60 de oraşe mari din Germania nu aveai voie să fumezi nici măcar în maşină. În acelaşi timp, s-a mărit semnificativ (80-95%) impozitul pe vânzări a tutunului. În 1944, interzicerea fumatului a fost extinsă pe toate trenurile şi autobuzele.

TUTUNUL în România

Cele mai vechi dovezi privind folosirea tutunului în ţara noastră sunt pipele descoperite în ruinele cetăţii Suceava. Încă din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, Ţările Române erau un însemnat centru comercial al tutunului, făcându-se comerţ cu tutunuri străine şi indigene. În secolul al XVII-lea exista o taxă a „tutunăritului” pe cultura tutunului, taxă menţionată în anul 1693, într-un document din Moldova.

În secolul al XVIII-lea taxa tutunăritului apare şi în Muntenia, iar suprafeţele cultivate s-au mărit considerabil de la an la an. Soiurile cultivate erau turceşti, ruseşti şi româneşti.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea apar în Ţările Române fabricanţii de tabac. Până la introducerea monopolului asupra culturii şi exploatării tutunului, prelucrarea acestuia se făcea rudimentar, cu un cuţit pentru tăiat foile, numit havan, unelte rudimentare pentru pulverizarea lui şi o balanţă pentru cântărirea tutunului vândut.

TIPURI DE TUTUN

Floarea de tutun – este un robust din familia tutunului utilizat în amestectul ce produce tutunul pentru pipă, dar se găseşte atât în ţigări, cât şi în tutunul pentru mestecat.

Frunza de tutun – este cunoscută sub denumirea de “tutun de Virgina”, făcând referire la statul din care provine, unde este plantată.

Tutunul Berley – este planta de tutun utilizată în producţia de ţigări.

Cavendish – reprezintă mai mult o metoda decât un tip, o metodă de maturare şi de tăiere a tutunului. Prelucrarea şi tăierea tutunului sunt utilizate pentru a scoate aroma, gustul natural al tutunului. Cavendish poate fi produs din orice tip de tutun, dar de obicei se preferă din amestecul din Kentucky, Virginia, Burley, fiind cel mai frecvent utilizat pentru trabucuri şi tutunul pentru pipă.

Tutun Criollo – este tipul de tutun utilizat la realizarea de trabucuri.

Dokham – este un tip de tutun provenit din Iran, ce are la bază un amestec de frunze, scoarţă de copac şi ierburi de fumat, toate acestea fumându-se într-un midwakh.

Tutunul turcesc – este tutunul tratat la soare, foarte aromatic, un soi de frunze mici de tutun, cultivat în Turcia, Bulgaria, Grecia şi Macedonia.

Dacă la început părea sofisticat şi misterios, acum fumatul este privit ca un obicei nesănătos şi chiar murdar, mai ales în Occident. Tot mai multe ţări interzic fumatul în locurile publice, iar campaniile anti-tutun sunt tot mai acerbe

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰