Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Aurora boreală, vizibilă în România. Reacţia unui fotograf care a ieşit să "vâneze" luminile nordului: "A apărut la noi, în spatele curţii"

A fost din nou spectacol pe cerul României! Aurora boreală a colorat văzduhul în nuanţe de roşu aprins, violet sau roz. Fenomenul a putut fi admirat aseară din aproape toată ţara. 

de Redactia Observator

la 11.10.2024 , 22:26

În aproape toată ţara, pe cer s-au putut observa nuanţe de roşu, roz sau violent. Aurora boreală s-a văzut cel mai bine în Transilvania. Pasionaţii de astronomie şi fotografii au ieşit să "vâneze" luminile nordului. "Pentru mine a fost prima dată când am văzut aurora boreală. Ne gândeam împreună cu prietenii mei să facem o excursie în Laponia, să o fotografiem, dar a apărut la noi, în spatele curţii. Ce a urmat a fost super tare, am făcut fotografii. Amazing!", a declarat Tomoiagǎ Andrei-Valentin, fotograf.

Văzduhul a început să se coloreze după ora 21, iar intensitatea maximă s-a înregistrat după miezul nopţii. Timp de o oră, spectacolul i-a făcut pe curioşi să rămână cu ochii aţintiţi spre cer. "S-a văzut foarte roşu foarte intens, mai ales în momentul de intesificare maximă. Se vedeau coloane, care dansau. A fost o experienţă nemaipomenită, nu mă aşteptam să se vadă aşa de frumos", mărturiseşte Eduard Andrei Mociran, fotograf.

Şi locuitorii din Moldova au avut parte de o experienţă unică. 

Vezi și

Fenomenul a fost văzut şi în Bucureşti

Fenomenul a fost văzut, în mod neobişnuit, şi în Bucureşti. Aurora boreală, des întâlnită în regiunile din nordul globului, se formează după ce particulele solare expulzate de o puternică furtună geomagnetică, în acest caz de intensitate 4 din 5, se amestecă cu oxigenul şi azotul din atmosferă. 

"Liniile ies de la nord şi se duc la sud şi ies foarte multe şi din cauză că aici se curbează există un soi de spaţiu pe care îl speculează particulele care vin de la soare îşi găsesc calea spre suprafaţa pământului intră în coliziune cu moleculele din atmosferă", explică Florin Secoşan, profesor de fizică. 

"Între 180 şi 190 de km vom vedea nuanta verde, deasupra, la 200.250 de km, tindem să vedem mai mult roşu. În functie de compoziţia atmosferică la altitudinea respectivă", adaugă Cătălin Negrea, cercetător la Institutul De Ştiinţe Spaţiale.

Aurora boreală se vede cel mai bine în afara oraşelor

Cei care vor să vadă aurora boreală pot să admire fenomenul cel mai bine în afara oraşelor, unde luminile civilizaţiei sunt estompate. 

"În realitate aurorele boreale pot părea destul de difuze pentru ochiul uman mai ales când ele sunt mai puțin intense în fotografii aurorele pot părea mult mai dramatice și colorate în timp ce ochiul uman poate percepe doar o nuanță de verde și albastru aparatul captează o gamă mult mai variată și largă de culori", adaugă Răducu Popa, fotograf.

Deşi în mod normal luminile nordului se pot vedea mai rar din ţara noastră, numai în acest an au putut fi observate cu ochiul liber de 3 ori.  

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Aurora boreală, vizibilă în România. Reacţia unui fotograf care a ieşit să "vâneze" luminile nordului: "A apărut la noi, în spatele curţii"