Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Autostrada Soarelui, blocată din cauza cisternei cu kerosen care s-a răsturnat la Drajna

Autostrada Soarelui a fost blocată în totalitate, în această dimineaţă, pe ambele sensuri, astăzi, între Drajna şi Lehliu pentru operaţiunea de ridicare a cisternei cu kerosen care s-a răsturnat ieri.

de Redactia Observator

la 12.07.2018 , 12:26

Autostrada Soarelui, blocată în totalitate din cauza cisternei cu kerosen care s-a răsturnat la Drajna Autostrada Soarelui, blocată în totalitate din cauza cisternei cu kerosen care s-a răsturnat la Drajna - Observator

Autostrada Soarelui a fost blocată în totalitate, în această dimineaţă, pe ambele sensuri, astăzi, între Drajna şi Lehliu pentru operaţiunea de ridicare a cisternei cu kerosen care s-a răsturnat ieri.

Cozile de maşini se întind pe o distanţă de aproximativ şapte kilometri, chiar dacă poliţiştii au deviat traficul.

UPDATE ora 11.45. Traficul a fost reluat în totalitate, pe ambele sensuri ale autostrăzii A2, după ce încărcătura de kerosen a fost transbordată, iar cisterna a fost tractată.

Articolul continuă după reclamă
Pe acelaşi subiect

UPDATE ora 09.50. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în urmă cu câteva momente, circulaţia rutieră pe sensul către Constanţa al autostrăzii A2 Bucureşti - Constanţa a revenit la normal. Traficul pe sensul către Capitală rămâne, în continuare, întrerupt între Drajna şi Lehliu (tronsonul kilometric 105 - 64).

"La această oră, circulația rutieră este închisă pentru toate categoriile de autovehicule pe A2, București - Constanța, între Drajna și Lehliu, pe ambele sensuri de deplasare din cauza operațiunii de transfer a cherosenului din cisterna rasturnată ieri, 11.07.2018, la km 79 al autostrăzii.

În prezent circulația autovehiculelor, între Drajna și Lehliu se desfășoară deviat pe DN 3A.

Precizăm că o macara pusă la dispoziție de către CNAIR a repus pe roți cisterna răsturnată, iar la această oră se desfășoară operațiunea de transfer a combustibilului din cisterna implicată în incident în alte două cisterne.

La finalul acestei operațiuni, drumarii de la CNAIR vor interveni în zona afectată pentru a curăța carosabilul și a redeschide circulația pe sectorul închis în condiții de siguranță.

La finalul întregii operațiuni, CNAIR SA va anunța când se va redeschide circulația rutieră pe A2, București - Constanța, pe ambele sensuri", se arată într-un comunicat al CNAIR.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Aveţi încredere să cumpăraţi ciuperci din piaţă?
Observator » Evenimente » Autostrada Soarelui, blocată din cauza cisternei cu kerosen care s-a răsturnat la Drajna