Video Avionul lovit de şoim, cu ruta Germania spre Cluj-Napoca, a ajuns la destinaţie cu o întârziere de 2 ore
Zbor cu emoţii, aseară, pentru pasagerii unui zbor din Germania spre Cluj-Napoca. Avionul a fost nevoit să se întoarcă pe aeroport la scurt timp de la decolare după ce a lovit un şoim. Călătorii, în mare parte români, au fost rapid coborâţi din aeronavă.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Autostrada de 415 kilometri la care se lucrează de 20 de ani. Au terminat până acum doar un sfert
Zborul, ce-i drept unul cu peripeţii, a ajuns cu bine într-un final pe aeroportul din Cluj-Napoca, cu o întârziere de două ore, potrivit Boarding Pass. Pilotul a solicitat să se întoarcă la punctul de decolare, în momentul în care a sesizat faptul că aeronava a lovit o pasăre.
Imediat ce a atins pista, o comisie a expertizat aeronava, iar în momentul în care aceştia şi-au dat seama că totul este în regulă, i-au permis pilotului să-şi continue zborul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰