Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Avocata Sonia Almaş ar fi ajutat deţinuţii să îşi înjumătăşească pedepsele. Este iubită de interlop

Consum de droguri în închisori, furnizate chiar oamenii legii! Doi agenţi ai Penitenciarului Jilava sunt acuzați că au vândut stupefiante și telefoane deținuților. Iar într-un alt dosar, o avocată din Cluj este bănuită că ar fi ajutat o rețea care introducea narcotice în penitenciarele Gherla și Bistrița.

de Redactia Observator

la 03.12.2025 , 19:38

Procurorii DIICOT spun că cei doi agenţi, proaspăt angajați la Penitenciarul Jilava, ar fi cumpărat, timp de patru luni, droguri de mare risc de la alți patru suspecți, iar apoi le-ar fi distribuit în interiorul închisorii. Cei doi agenți făceau parte din echipa de pază și supraveghere a penitenciarului. Unul a fost oprit în trafic, în drum spre serviciu, iar celălalt a fost ridicat de acasă. Anchetatorii le-au percheziționat si birourile de aici de la penitenciarul Jilava, însă nu au găsit nimic.

Anchetatorii au făcut percheziții și în cinci camere de detenție, unde se aflau 60 de deținuți

Anchetatorii au făcut percheziții și în cinci camere de detenție, unde se aflau 60 de deținuți, însă nu au găsit obiecte interzise. Au descoperit însă droguri la adresele dealerilor: peste 40 de doze, seringi, înscrisuri și sume de bani. "Probabil că neglijența colegilor mei care asigură accesul în penitenciarul Jilava. Nu au făcut controlul antiterorist și de specialitate în mod corespunzător, iar cei doi agenți au profitat de această vulnerabilitate", a declarat Cosmin Dorobanţu, lider sindicat ANP. Cazul de la Jilava nu este singular. Procurorii DIICOT au destructurat și o rețea care aproviziona cu droguri penitenciarele Gherla și Bistrița.

Articolul continuă după reclamă

Timp de aproape doi ani, spun anchetatorii, membri grupării au reusit sa introducă mari cantităţi de droguri în penitenciarele Gherla şi Bistriţa. Mai apoi erau vândute la suprapreţ către detinutii consumatori iar informatia a fost aflata chiar de poliţiştii italieni, ţară din care proveneau substantele interzise. Drogurile erau impregnate în hârtie, o metodă greu de depistat fără aparatură specială. "Nu avem aparate de detectare a drogurilor în penitenciar pentru că sunt foarte scumpe. Practic, nu există penitenciar care să nu aibă droguri și telefoane înăuntru, în spațiile de deținere", a declarat Cosmin Dorobanţu, lider sindicat ANP.

Anchetatorii mai spun că o parte dintre suspecți erau deja cercetați pentru trafic de droguri și au încercat un artificiu legal pentru a obține pedepse mai mici. "Activitatea ar fi fost sprijinită de o femeie avocat care ar fi furnizat informații din dosarele în care era angajată și ar fi intermediat legătura cu deținuții", a declarat Andreea Răchită, IPJ Cluj. Sonia Almaș este iubita interlopului clujean Bogdan Negrei, cunoscut drept "Spaima Ardealului". Bărbatul făcut ani grei de închisoare după ce a incendiat la Viena o prostituată care refuzase să-i plătească taxă de protecție, iar la începutul acestui an a fost dat în urmărire generală după ce ar fi orchestrat un atac asupra unui tânăr.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că o taxă turistică de 2 € ar ajuta la dezvoltarea Bucureştiului?
Observator » Evenimente » Avocata Sonia Almaş ar fi ajutat deţinuţii să îşi înjumătăşească pedepsele. Este iubită de interlop