Antena Meniu Search
x

Video Băiețel călcat cu mașina pe un drum din Brașov, într-un gest ce pare intenționat. Accidentul a fost filmat de camere

Accident ciudat pe un drum din judeţul Braşov. Un băiat de 7 ani din satul Zizin a fost la un pas să moară, după ce a fost lovit de o maşină al cărei şofer a făcut o manevră neaşteptată: a dat cu spatele în timp ce copilul încerca să traverseze. Impactul a fost filmat de o cameră de supraveghere. Vă avertizăm că urmează informaţii şi imagini cu puternic impact emoţional. 

Claudiu Loghin
de Claudiu Loghin

la 01.08.2023, 13:40

Vezi și

Totul s-a petrecut sâmbătă după-amiază, în satul Zizin din județul Brașov. Așa cum rezultă din imaginile surprinse de camerele de supraveghere, dar și în urma verificărilor efectuate de polițiști, șoferul a efectuat manevra de mers înapoi exact în momentul când  copilul de 7 ani trecea prin spatele autoturismului. Băiețelul a fost lovit, preluat de urgență de un echipaj medical și transportat la spital, viața lui nefiind pusă în pericol. 

În prezent, fapta sub care se fac investigații este de vătămare corporală din culpă. Practic, polițiștii brașoveni, sub coordonarea procurorului, trebuie să stabilească circumstanțele în care s-a produs accidentul și dacă a fost sau nu un gest făcut cu intenție.

Ce spune Poliția Brașov

La data de 29 iulie a.c., în jurul orei 17.00 Poliția Municipiului Săcele a fost sesizată cu privire la un accident rutier care s-ar fi produs pe o stradă, din satul Zizin, comuna Tărlungeni.

La fața locului au fost direcționate echipaje ale Poliției Rutiere, iar după primele date obținute, se pare că accidentul ar fi avut loc în timp ce un conducător de autoturism efectua o manevră de mers înapoi, împrejurare în care ar fi lovit cu partea din spate a vehiculului un copil, în vârstă de 7 ani.

După incident, copilul accidentat a fost transportat la o unitate medicală pentru a i se acorda sprijin de specialitate. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și, la acest moment, se efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov pentru a se lămuri toate aspectele care au dus la producerea accidentului rutier.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Drumul spre casă din vacanţă. Amânaţi întoarcerea pentru a evita aglomeraţia?

Observator » Evenimente » Băiețel călcat cu mașina pe un drum din Brașov, într-un gest ce pare intenționat. Accidentul a fost filmat de camere