Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Băieţel de 2 ani din Iaşi, în stare gravă la spital, după ce a înghiţit mai multe pastile pentru inimă. Părinţii făceau curăţenie prin casă

Neglijența părinţilor şi bunicilor era să-l coste viaţa pe un copil de doi ani, din comuna Deleni, judeţul Iaşi. Băiețelul a ajuns în stare gravă la spital, după ce a înghiţit mai multe pastile pentru inimă. Când niciun adult nu era cu ochii pe el, băieţelul a pus mâna pe tubul de medicamente de pe masă şi a înghiţit mai multe pilule. 

de Redactia Observator

la 17.12.2022 , 10:45

Cel mic se juca liniştit într-una din camere. Fiind ocupaţi cu treburile gospodăreşti, adulţii l-au lăsat fără supraveghere câteva minute. A fost timp suficient pentru ca băieţelul să ia tubul cu medicamente pentru tensiune, pe care le foloseau bunicii, şi care se afla pe masă. Copilul a înghiţit mai multe pastile, iar mama sa l-a găsit prăbuşit la pământ când a intrat în cameră. Femeia a sunat, disperată, la 112. 

Mihaela Iliev, director medical Spitalul Orăşenesc Hârlău: În urma ingestiei cu comprimatul acesta, starea copilului era la momentul transferării cu elicopterul SMURD stabil hemodinamic, dar riscul este foarte mare pentru hipertensiune şi dereglări cardiace.  

Cel mic a fost dus la Spitalul Orăşenesc Hârlău

Vezi și

Însă medicii de acolo au luat decizia ca băiatul să fie transferat la Spitalul de Copii Sfânta Maria din Iaşi.

Pe acelaşi subiect

Alina Belu, manager Spitalul de Copii Sfânta Maria Iaşi: Nu era ventilat mecanic. I s-au făcut spălături la noi. S-a acţionat ca şi o potenţială agravare a pacientului. Din fericire evoluţia este favorabilă.

Incidentul a ajuns şi în atenţia celor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, care au deschis o anchetă. 

Mihai Lungu, şef birou Direcţia de Asistenţă Socială: Familia la care se face referire nu este în evidenţa primăriei comunei Deleni ca o familie cu probleme sau care să fie sub observaţia noastră. 

Tiberiu Bantaş, purtător de cuvânt DGASPC Iaşi: În măsura în care specialiştii noştri. Vor constata că au fost făcute orice încălcări care privesc neglijarea sau orice alte abuzuri, vom face propria noastră anchetă. 

Medicii îi sfătuiesc pe părinţi să nu îi mai lase pe cei mici nesupravegheați şi să nu lase, sub nicio formă, medicamente în preajma copiilor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Băieţel de 2 ani din Iaşi, în stare gravă la spital, după ce a înghiţit mai multe pastile pentru inimă. Părinţii făceau curăţenie prin casă