A dispărut un băieţel de 3 ani, poliţia şi familia cer ajutorul de urgenţă
Este alertă în Dâmboviţa, unde un copilaş de numai 3 ani a fost dat dispărut de familie. Femeia spune că micuţul nu i-a mai fost înapoiat de iubitul ei, după vizita legală.
Este alertă în Dâmboviţa, unde un copilaş de numai 3 ani a fost dat dispărut de familie.
Mama copilului spune că micuţul, pe nume Nicola Iordan Mario Ion, nu i-a mai fost înapoiat de iubitul ei, după vizita legală.
Astfel, potrivit Poliţiei Române, în cursul serii de 16 noiembrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Pucioasa – I.P.J. Dâmbovița au fost sesizați prin plângere de o femeie cu privire la faptul că, în aceeași zi, fostul concubin nu i-a mai înapoiat copilul, în vârstă de 3 ani, pe care îl vizitase conform programului de vizită stabilit de Tribunalul Dâmbovița.
Copilul, fiul bărbatului, era îmbrăcat cu pantaloni de culoarea neagră, o geacă bleumarin, în picioare purta ghete de culoare maro, iar pe cap purta o căciulă galbenă. Copilul are înălțimea de 98 de centimetri și greutatea de 14 kilograme.
"Persoanele care dețin informații utile în vederea găsirii acestuia sunt rugate să sune de îndată la 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție. În cauză, polițiștii au întocmit și un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului" - au transmis reprezentanţii Poliţiei Române.
Persoanele care dețin informații care pot ajuta la găsirea copilului sunt rugate să sune la numărul 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰