Bărbat de 44 de ani, lovit mortal de un autobuz în Cluj. Medicii nu au mai putut face nimic
Un bărbat de 44 de ani care circula pe stradă a fost lovit mortal de un autobuz pe strada Tetarom III din comuna Bonțida, județul Cluj.
Potrivit IPJ Cluj, accidentul a avut loc duminică seara, în jurul orei 22.15. Din cercetările făcute, polițiștii au constatat că un bărbat de 44 de ani ar fi circulat pe partea carosabilă, fiind accidentat de un autobuz, la volanul căruia se afla un băbat de 54 de ani.
Echipajul medical aflat la fața locului i-a aplicat victimei manevre de resuscitare, însă în cele din urmă bărbatul a fost declarat decedat. Testarea cu aparatul etilotest a șoferului a indicat rezultat negativ.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰