Observator » Evenimente » Bărbat din Lehliu Gară, arestat după moartea tatălui vitreg. L-ar fi bătut și s-a lovit cu capul de beton

Bărbat din Lehliu Gară, arestat după moartea tatălui vitreg. L-ar fi bătut și s-a lovit cu capul de beton

Bărbat din Lehliu Gară, arestat după moartea tatălui vitreg. L-ar fi bătut și s-a lovit cu capul de beton - Shutterstock
Editor L.B. | Timp citire: 1 minut
Publicat la 17.09.2026, 16:07 | Modificat la 17.09.2026, 16:07

Un bărbat de 32 de ani din Lehliu Gară a fost arestat preventiv pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, acesta și-ar fi lovit tatăl vitreg, în vârstă de 58 de ani, iar victima a căzut și s-a izbit cu capul de o placă de beton. Bărbatul a murit la spital, trei săptămâni mai târziu, în urma leziunilor cranio-cerebrale suferite, reatează News.ro.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi informează că la data de 15 septembrie un procuror din cadrul unităţii a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Călăraşi arestarea preventivă a unui inculpat, pe o durată de 30 de zile, propunere care a fost admisă.

"Faţă de aceasta, prin ordonanţa procurorului de caz din data de 14 septembrie s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte", precizează sursa citată. 

Potrivit aceleiaşi surse, în ordonanţa procurorului s-a reţinut că în data de 11 mai 2026 victima în vârstă de 58 ani a fost adusă la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Bucureşti prin transfer de la Spitalul Orăşenesc din Lehliu-Gară, în contextul în care aceasta a suferit un traumatism cranio-cerebral grav.

Articolul continuă după reclamă

Victima a decedat în 4 iunie 2026 în instituţia spitalicească, iar cercetările au scos în evidenţă că în 11 mai 2026 aceasta ar fi fost lovită cu palmele de fiul său vitreg, în vârstă de 32 de ani. Ca urmare a loviturilor primite, bărbatul de 58 de ani a căzut şi s-a lovit de o placă de beton, suferind leziuni cranio-cerebrale din cauza cărora a murit.