Observator » Evenimente » Bărbat dispărut fără urmă în mare, la Costinești, sub ochii familiei. "Nici n-a cerut ajutor, s-a dus la fund"

Video Bărbat dispărut fără urmă în mare, la Costinești, sub ochii familiei. "Nici n-a cerut ajutor, s-a dus la fund"

Editor Cristina Niță | Timp citire: 2 minute
Publicat la 02.09.2026, 07:51 | Modificat la 02.09.2026, 08:22

Stare de alertă pe o plajă din Costineşti! Un bărbat de 53 de ani este dispărut de aproape 20 de ore, după ce a intrat în apă şi nu a mai ieşit. Martorii spun că zona în care se afla nu era cu risc pentru că apa ar fi fost până la piept, însă în câteva clipe nu s-a mai văzut. Victima era în vacanţă cu familia pe litoral şi totul s-a întâmplat sub ochii acesteia. Zeci de scafandri au periat întreaga zonă, însă nici urmă de bărbat. La lăsarea întunericului, căutările au fost suspendate, urmând să fie reluate în această dimineaţă.

Alarma s-a dat în jurul orei 12:30. Bărbatul, în vârstă de 53 de ani, era din Harghita și venise împreună cu familia și mai mulți prieteni pe litoral. A intrat să se răcoarească în mare, iar în fracţiune de secundă... bărbatul a dispărut. Membrii familiei au alertat de urgență scafandri, care au început imediat căutările.

Bărbatul ar fi fost văzut ultima dată lângă geamandură

Salvatorii de la Inspectoratul pentru Situaţii de urgenţă Dobrogea îl caută acum cu 2 ambarcaţiuni şi 15 scafandrii. 

Articolul continuă după reclamă

"Nici nu a cerut ajutorul, s-a dus direct la fund, atât am văzut"

"Au venit salvamarii, au sărit. Din păcate nu l-au găsit, au ajuns foarte rapid dar nu au dat de domnul", spun oamenii. 

"Am venit aici cu mijloace, am venit cu skijetul. În momentul ăla noi am chemat toţi salvamarii, să intrăm în apă, am intrat în apă, nici noi nu am găsit", spune un salvamar.

De altfel, un elicopter SMURD a survolat zona în timpul căutărilor. În momentul dispariției era steag galben, iar marea era liniștită, fără să fie semnalate condiții periculoase.

Pe acelaşi subiect

"(E dificilă intervenţia?) Nu este dificilă, marea este liniştită, singura problema este vizibilitatea în apă, unde avem nisip amestecat cu apă, vizibilitatea foarte redusă. Sunt şi gropi la adâncimi de 4 metri, le-am căutat şi pe acelea", spune Marian Ciulei, șeful scafandrilor de intervenție, ISU Dobrogea.

Din păcate, la aproape 20 de ore de la dispariţie nu este nici urmă de bărbat. Salvatorii vor relua astăzi căutările.