Bărbat ucis cu cărămida în cap, pentru o rață, în Satu Mare
Bărbatul în vârstă de 62 de ani din judeţul Satu Mare care găsit mort în curtea locuinţei sale a fost ucis de un altul, pe care l-a prins la furat. Procurorii au precizat că agresorul a intrat în curtea victimei pentru a fura o raţă, a fost surprins de proprietar şi l-a lovit pe acesta de mai multe ori cu o cărămidă în cap.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a anunţat, miercuri, printr-un comunicat de presă, că suspectul a fost reţinut pentru omor calificat şi tentativă la furt calificat.
"Din probele administrate rezultă că, în seara zilei de 18.02.2023, inculpatul L.F., însoţit de suspecţii S.D. şi L.M., pe fondul stării de ebrietate, s-au deplasat la locuinţa victimei T.I. din localitatea Trip cu intenţia de a sustrage o raţă. Inculpatul L.F a escaladat gardul imobilului, fiind surprins şi recunoscut de victima alertată de animalele domestice. Suspecţii, speriaţi, au părăsit locul faptei, iar inculpatul, pentru a se sustrage de la răspunderea penală, i-a aplicat victimei multiple lovituri cu o cărămidă şi cu piciorul în zona capului, cauzându-i un traumatism cranio-facial acut care a condus la decesul acesteia", se arată în comunicat.
Agresorul urmează să fie prezentat Tribunalului Satu Mare cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Crimă în comuna Bixad din Satu Mare. Un tânăr de 25 de ani este principalul suspect
- "Uite, acolo, e mort în curte!" Bărbat din Satu Mare ucis în propria gospodărie. Un tânăr de 25 de ani este...
- Ce rasă este câinele care şi-a ucis stăpâna, în Bucureşti. Tatăl victimei îl adoptase în urmă cu patru luni
- Valentina a fost ucisă și incendiată de tatăl băiatului ei, un român din Anglia. Giany și-a recunoscut fapta...
Descoperirea şocantă a fost făcută de vecinii victimei. Oamenii au intrat la bănuieli în momentul în care au observat că uşa casei era larg deschisă, iar animalele nesupravegheate. Un lucru neobişnuit, care, spun ei, nu s-a mai întâmplat niciodată până acum.
"El nu a lăsat niciodată, uşa la el nu a fost deschisă niciodată, caprele nesupravegheate de el nu le-a lăsat niciodată şi zic: stăm un pic şi vedem", a povestit vecina bărbatului ucis.
Gândindu-se la ce e mai rău, oamenii l-au anunţat pe şeful de post din comuna Bixad, care a găsit trupul neînsuflețit. Mama suspectului pricipal spune că nu îşi poate explica ce anume s-a întâmplat și a avut un șoc, atunci când s-a trezit la uşă cu poliţiştii. A mărturisit însă că, în trecut, fiul ei a avut neînţelegeri cu vecinul său, care i-ar fi devenit acum victimă, dar şi că a fost adesea implicat în scandaluri care se terminau cu bătăi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰