Bărbaţii care au răpit şi batjocorit o fetiţă din Brăila au fost arestaţi preventiv
Caz înfiorător în Brăila. O fetiţă de zece ani a fost răpită de pe stradă, bătută şi violată de doi indivizi care au abandonat-o, apoi, în apropierea casei. Copila a povestit însă părinţilor şi poliţiştilor ce s-a întâmplat, iar suspecţii au fost arestaţi.
Caz înfiorător în Brăila. O fetiţă de zece ani a fost răpită de pe stradă, bătută şi violată de doi indivizi care au abandonat-o, apoi, în apropierea casei. Copila a povestit însă părinţilor şi poliţiştilor ce s-a întâmplat, iar suspecţii au fost arestaţi.
Fetiţa de 10 ani era în vizită la bunici şi se juca împreună cu fratele ei, dar şi cu alţi copii în faţa unui bloc din Brăila. Chiar băiatul de 13 ani a sesizat la un moment dat dispariţia ei.
Copila fusese ademenită de doi bărbaţi în faţa unui supermarket. Indivizii au băgat-o într-o maşină şi au dus-o într-o casă părăsită de la marginea oraşului. Acolo, spun anchetatorii, a fost ameninţată, lovită brutal şi violată.
O vecină a găsit fetiţa pe stradă, în stare de şoc, şi a dus-o înapoi la familie. Mama a mers cu ea la spital, unde medicii au operat-o de trei ori şi au alertat Poliţia.
Suspecţii nu au antecedente penale, spun anchetatorii. Dar au acţionat ca în cazul Esterei, fetiţa de cinci ani violată şi ucisă anul trecut în Baia Mare.
La fel ca atunci, bărbaţii şi-au ademenit victima chiar din mijlocul unor copii care se jucau. De data aceasta, agresorii au decis să cruţe viaţa fetei. Chiar ei au dus-o pe elevă înapoi pe strada de pe care au răpit-o.
Cei doi suspecţi au fost arestaţi preventiv sub acuzaţia de viol. Fetiţa a fost audiată în prezenţa unui specialist de la Protecţia Copilului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰