Bătrân din Bucureşti, lăsat liber după ce s-a dezbrăcat în faţa copiilor, într-un parc
Un bătrân din Bucureşti, în vârstă de 69 de ani, a fost lăsat în libertate de judecători, după ce s-a dezbrăcat într-un parc, în faţa a trei copii şi a mămicilor acestora.
Un bătrân din Bucureşti, în vârstă de 69 de ani, a fost lăsat în libertate de judecători, după ce s-a dezbrăcat într-un parc, în faţa a trei copii şi a mămicilor acestora.
Totul s-a întâmplat, ieri, în jurul orei 15.15, într-un parc din Sectorul 5.
Bătrânul de 69 de ani a mers în zona unui loc de joacă din parc, acolo unde se aflau trei copii cu vârste cuprinse între 9 şi 10 ani, şi s-a dezbrăcat complet.
"La data de 23 aprilie, în jurul orei 15.15, poliţiştii Secţiei 19 au fost sesizaţi de către o femeie, prin intermediul 112, cu privire la faptul că un bărbat necunoscut efectua acte de exhibiţionism în timp ce se afla în incinta unui loc de joacă dintr-un parc din sectorul 5, unde se aflau trei copii, cu vârste de 9 şi 10 ani", se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.
Echipajele de Poliţie s-au deplasat la faţa locului şi au reuşit să îl prindă pe suspect.
"În urma verificărilor efectuate a rezultat că cel în cauză este cercetat pentru comiterea unei alte infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri, acesta fiind depistat de poliţişti la data de 23 august 2017 în timp ce îşi expunea în public organul sexual", se arată în informarea Poliţiei.
Pe numele bătrânului, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru corupere sexuală a minorilor şi ultraj contra bunelor moravuri. El a fost reţinut pentru 24 de ore, iar procurorii l-au prezentat instanţei cu propunere de arestare.
Judecătorii au decis că nu se impune arestarea bătrânului, acesta fiind cercetat în libertate, sub control judiciar.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰