O nouă alertă lângă Sulina. Incendiu la bordul unei nave comerciale, 8 marinari sunt dați dispăruți
Opt marinari sunt dați dispăruți, iar alți patru au fost salvați, după ce un incendiu a izbucnit joi dimineață la bordul unei nave comerciale aflate în Marea Neagră, la aproximativ 13 mile marine de Sulina. Autoritățile române au declanșat o operațiune de căutare și salvare, la care participă echipe navale și un elicopter.
Nava aflată sub pavilion San Marino a transmis un semnal de urgență în jurul orei 06:58, după izbucnirea unui incendiu la nivelul suprastructurii. La bord se aflau 12 persoane, dintre care opt nu au fost găsite până în acest moment.
Potrivit surselor Observator, nava ar fi fost lovită de două drone, însă informația nu a fost confirmată oficial. În urma incidentului, la bord a izbucnit un incendiu, iar membrii echipajului au încercat să stingă flăcările.
Centrul Maritim de Coordonare din cadrul Autorității Navale Române a solicitat intervenția Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM). Nava de căutare și salvare Apollo a plecat spre zona indicată la ora 07:10, iar un elicopter al Inspectoratului General de Aviație a fost ridicat de la sol pentru a participa la operațiune.
Ce spun autoritățile
Operațiune de căutare și salvare în desfășurare în Marea Neagră: Incendiu raportat la bordul navei Wide Trader
Centrul Maritim de Coordonare din cadrul Autorității Navale Române a declanșat o operațiune de urgență de căutare și salvare (SAR) în urma unui incident grav raportat în această dimineață în apele Mării Negre, la aproximativ 13 mile marine sud-est de Sulina.
În jurul orei 07:00, nava comercială „Wide Trader”, aflată sub pavilion San Marino, a transmis o alertă de urgență semnalând izbucnirea unui incendiu la nivelul castelului navei.
La bordul ambarcațiunii se aflau 12 persoane. 4 dintre acestea sunt în siguranță, iar 8 sunt dispărute în acest moment.
Centrul Maritim de Coordonare și structurile de intervenție au mobilizat de urgență mijloace navale și aeriene specializate. Un elicopter al Inspectoratului General de Aviație a fost ridicat de la sol, iar nava de căutare și salvare SAR „Apollo”, aparținând Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM), a fost trimisă în zonă.
Incidentul are loc la doar câteva ore după o altă alertă în apropiere de Sulina, unde o navă ar fi fost lovită de drone în apele teritoriale românești.
Reporter senior la Observator Antena 1. 15 ani de experienţă în jurnalism, în toate domeniile ➜
