Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Bătrână lovită de un polițist pe trecerea de pietoni, în Baia Mare. Momentul impactului, surprins de o cameră de bord

Un poliţist a băgat în spital o femeie de 80 de ani, după ce a accidentat-o chiar pe trecerea de pietoni. După impact, agentul aflat în timpul serviciului a oprit o ambulanţă care trecea întâmplător prin zonă.

de Simona Vasiac

la 24.03.2023 , 17:36

Femeia în vârstă de 80 de ani se află internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare, iar medicii spun că a suferit un traumatism cranio-cerebral. Poliţistul, un bărbat în vârstă de 53 de ani din localitatea Şişeşti, a fost testat cu aparatul etilotest de către colegi, iar rezultatul a fost negativ.

Poliţistul se afla în timpul serviciului în momentul în care a produs accidentul, iar prima măsură luată a fost reţinerea permisului de conducere. Oamenii legii continuă cercetările şi au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Vezi și
Simona Vasiac Like

Vin din colțul de țară unde se agață harta în cui. Fiecare om care pășește în acest loc își retrăiește copilăria și asta încerc să arăt dincolo de ecran.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Evenimente » Bătrână lovită de un polițist pe trecerea de pietoni, în Baia Mare. Momentul impactului, surprins de o cameră de bord