Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bebeluş de 9 luni din Constanţa, cea de-a 46-a victimă ucisă de rujeolă. Un nou deces ar putea fi confirmat la Brăila

Un copil de nouă luni din Constanţa, nevaccinat, a murit din cauza rujeolei, numărul deceselor ajungând la 46.

de Redactia Observator

la 06.04.2018 , 11:59

Un bebeluş de nouă luni din Constanţa, nevaccinat, a murit din cauza rujeolei, numărul deceselor ajungând la 46. În ultima săptămână s-au înregistrat peste 200 de cazuri de îmbolnăvire.

Un copil de nouă luni din Constanţa, nevaccinat, a murit din cauza rujeolei, numărul deceselor ajungând la 46. Un posibil deces din cauza rujeolei, în Brăila, se află în curs de confirmare. Peste 200 de noi cazuri de îmbolnăvire s-au înregistrat în ultima săptămână, cele mai multe în judeţele Vaslui şi Brăila.

Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), cel de-al 46-lea deces din cauza rujeolei a fost confirmat la un copil în vârstă de nouă luni, din Constanţa, care nu era vaccinat. Un al 47-lea deces posibil tot din cauza rujeolei se află în curs de confirmare în judeţul Brăila.

Articolul continuă după reclamă

La ultima raportare, CNSCBT anunţase 45 de decese, ultimele înregistrându-se în judeţul Bacău, la un copil de cinci luni, neeligibil la vaccinare şi un copil de şase luni, un copil de trei ani, nevaccinat, din judeţul Iasi şi un copil de 5 luni, nevaccinat, din judeţul Neamţ.

În ultima săptămână au fost raportate în 204 cazuri noi de îmbolnăvire în 23 de judeţe şi în Bucureşti, numărul total de îmbolnăviri fiind de 11.988 (din care 46 de decese).

Cele mai multe cazuri de rujeolă s-au înregistrat în ultima săptămână în judeţele Vaslui (26) şi Brăila (23), urmate de judeţele Bacău şi Neamţ, cu câte 18 cazuri, Constanţa (17), judeţele Olt şi Satu Mare, cu câte 14 cazuri, în timp ce în Botoşani, Mureş şi Prahova a fost înregistrat câte un caz. În Capitală, 10 persoane s-au îmbolnăvit în ultima săptămână de rujeolă.

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Bebeluş de 9 luni din Constanţa, cea de-a 46-a victimă ucisă de rujeolă. Un nou deces ar putea fi confirmat la Brăila