Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Blestemul cerului! Cele mai grave accidente aviatice din România

Prăbuşirea avionului militar din Sibiu ne aduce aminte şi de alte tragedii aviatice din România. Iată câteva dintre ele

de Redactia Observator

la 21.11.2014 , 12:45

Prăbuşirea avionului militar din Sibiu ne aduce aminte şi de alte tragedii aviatice din România. Iată câteva dintre ele

Cel mai grav este, indiscutabil, accidentul de la Baloteşti, când un Airbus A310 s-a prăbuşit în apropierea localităţii Baloteşti, la 20 de kilometri de Bucureşti, pe 31 martie 1995. Avionul, care intrase cu doar un an în urmă în serviciul companiei aeriene naţionale Tarom, efectua o cursă Bucureşti-Bruxelles, şi s-a prăbuşit la două minute după decolarea de pe aeroportul Otopeni. Atunci, 59 de oameni, pasageri și membri ai echipajului, şi-au pierdut viaţa (trei americani, un francez, doi spanioli, un thailandez, zece români şi 32 de belgieni, printre care un copil de şase ani şi un altul de patru luni).

Pe locul al doilea se află accidentul aviatic de la Tuzla, Constanța care a avut loc pe 5 iulie 2010 și în care a fost implicată o aeronavă tip Antonov An-2. Aeronava aprținea forțelor aeriene române. Accidentul s-a soldat cu 12 morți și doi răniți.

Articolul continuă după reclamă

Ancheta a stabilit că avionul, de fabricație poloneză, aflat în uzul forțelor aeriene din 1992, s-a prăbușit datorită unei defecțiuni tehnice (cedare de material).

Accidentul aviatic din 28 decembrie 1989!

Toţi cei patru pasageri ai unui avion de transport civil de tip Antonov An-24 al companiei TAROM care efectua o cursă charter între București și Belgrad pentru a aduce sânge necesar trasfuziei răniților din timpul Revoluției Române din 1989 au murit.

Resturile aparatul de zbor prăbușit, care avea la bord șase membri ai echipajului și un pasager, un fotoreporter britanic, au fost localizate în pădurea Mălinoasa de pe raza comunei Vișina, județul Dâmbovița. Cauzele accidentului nu au fost complet elucidate, una dintre ipoteze presupunând doborârea avionului cu o rachetă antiaeriană.

Citeşte şi Un elicopter militar s-a prăbuşit la Sibiu! Opt morţi şi doi răniţi

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Blestemul cerului! Cele mai grave accidente aviatice din România