Observator » Evenimente » Bloc ANL din Eforie Nord, serios avariat de ploaie

Bloc ANL din Eforie Nord, serios avariat de ploaie

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 12.05.2018, 08:22 | Modificat la 12.05.2018, 09:18

Ploile din ultimele zile au făcut ravagii într-un bloc ANL din Eforie Nord! Tavanele apartamentelor de la ultimul etaj au început să cadă unul câte unul, iar locatarii sunt disperaţi, aproape că rămân sub cerul liber. Nu e prima dată când se confruntă cu o asemenea situaţie.

Ploile din ultimele zile au făcut ravagii într-un bloc ANL din Eforie Nord! Tavanele apartamentelor de la ultimul etaj au început să cadă unul câte unul, iar locatarii sunt disperaţi, aproape că rămân sub cerul liber. Nu e prima dată când se confruntă cu o asemenea situaţie. În iarnă au păţit la fel. Acuză acum autorităţile pentru reparaţiile... "de mântuială".

Acoperişul blocului ANL din Eforie Nord a fost reparat în ianuarie, când a fost distrus de vântul puternic. Acum, iar a fost avariat. Manuel, un locatar a fost nevoit să plece din calea pericolului, încă din iarnă. Vedea cerul direct din casă.

Ceilalţi, însă, nu au avut această posibilitate. Aşa că stau zilnic cu teama că tavanul se poate prăbuşi peste ei. Iar printre crăpături, apa curge... ca la robinet.

Articolul continuă după reclamă

Chiar şi aşa, oamenii plătesc în continuare chirie la Primărie. Sunt hotărâţi să meargă în instanţă dacă autorităţile nu vor lua măsuri.

Edilul din Eforie Nord promite să rezolve totuşi situaţia. 

"Cred că în două săptămâni, maxim, maxim, va ieşi avizul de la Mediu. Nu există o licitaţie. Lucrarea nu necesită licitaţie, nu este atât de mare", spune primarul din Eforie.

Pe acelaşi subiect

Imobilul a fost construit acum zece ani. De când s-au mutat, locatarii au avut o mulţime de nemulţumiri.