Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bugetul pe 2019, votat în Parlament. Alocațiile vor fi mărite de luna viitoare

Cu o întârziere de aproape trei luni, bugetul de stat pe 2019 a fost votat astăzi, în Parlament. Opoziţia a avut o singură victorie, prin adoptarea amendamentului care majorează alocaţiile copiilor, în vreme ce puterea a tăiat bani de la servicii şi i-a dat la sănătate.

de Redactia Observator

la 15.02.2019 , 19:54

Cu o întârziere de aproape trei luni, bugetul de stat pe 2019 a fost votat astăzi, în Parlament. Opoziţia a avut o singură victorie, prin adoptarea amendamentului care majorează alocaţiile copiilor, în vreme ce puterea a tăiat bani de la servicii şi i-a dat la sănătate pentru înfiinţarea unor programe, precum vitamina D, ori diabetul juvenil - ambele propuse de Liviu Dragnea. Proiectul va fi trimis preşedintelui pentru promulgare. Între timp, şeful statului a criticat bugetul, despre care spune că arată disprețul total al coaliției față de așteptările românilor. 

Copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani ar urma să primească lunar 150 de lei, în loc de 84 cum era până acum. Iar cei de până-n doi ani - 300 de lei.

Majorarea alocaţiilor, prin adoptarea amendamentului propus de liberali, a dat peste cap calculele bugetului.

Vezi și

Mărirea alocațiilor crește deficitul

Liviu Dragnea a anunţat aseară că banii vor fi asiguraţi din creşterea deficitului, de la 2,55 la 2,76% din PIB. Dar a calificat demersul liberalilor drept unul pur demagogic.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Scandal în parlament a fost şi astăzi, de dimineaţă, când s-a reluat votul pe buget.

Iar în timp ce liberalul Florin Roman critica puterea, deputatul PSD Nicolae Bacalbașa făcea gesturi ironice. Apele s-au liniştit abia după ce a fost adoptat cu majoritate de voturi proiectul bugetului de stat.

Alocațiile, mărite din martie 2019

Alocaţiile ar urma să fie mărite chiar din luna martie, a dat asigurări astăzi premierul Viorica Dăncilă. Până atunci însă este nevoie şi de adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă.

În bugetul pe 2019, cel mai mult câstigă ministerele Transporturilor, Sănătăţii şi Educaţiei. De la servicii au fost tăiați bani pentru programe de sănătate. În total 445 de milioane de lei pierde Serviciul Român de Informații. Banii vor fi folosiți de Ministerul Sănătății pentru finanțarea programelor "vitamina d", "markerii tumorali" și "diabetul juvenil". De asemenea, SIE pierde 30 de mil de lei, iar SPP 50 de milioane de lei.

Proiectul de buget va ajunge pe masa președintelui. Într un comunicat, Klaus Iohannis a transmis că acesta pune în pericol stabilitatea economică a României.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Bugetul pe 2019, votat în Parlament. Alocațiile vor fi mărite de luna viitoare