Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cadavrele a opt copii sunt ţinute de 13 ani la morga spitalului din Ploieşti

Cadavrele a opt copii, care au murit la maternitatea din Ploieşti, din anul 2006 şi până în prezent, sunt ţinute şi în prezent la morga spitalului.

de Redactia Observator

la 24.04.2019 , 15:14

Cadavrele a 10 copii sunt ţinute de 13 ani la morga spitalului din Ploieşti Cadavrele a 10 copii sunt ţinute de 13 ani la morga spitalului din Ploieşti - Arhivă

Cadavrele a opt copii, care au murit la maternitatea din Ploieşti, din anul 2006 şi până în prezent, sunt ţinute şi în prezent la morga spitalului.

Totul a ieşit la iveală, astăzi, în timpul şedinţei Consiliului Local Ploieşti, atunci când s-a aflat că Spitalul de Obstetrică Ginecologie Ploieşti a dat în judecată Serviciul de Stare Civilă.

Motivul este reprezentat de faptul că Starea Civilă nu a eliberat, nici după 13 ani, documentele necesare înmormântării.

Articolul continuă după reclamă

De curând, Judecătoria Ploieşti a decis ca Serviciul de Stare Civilă să fie obligat să stabilească identitatea copiilor morţi, astfel încât cadavrele să fie îngropate în cimitirul din cartierul Mihai Bravu.

După decizia instanţei, Starea Civilă a eliberat adeverinţele de înhumare, iar acum cei opt copii vor fi înmormântaţi creştineşte, notează observatorulph.ro.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Cadavrele a opt copii sunt ţinute de 13 ani la morga spitalului din Ploieşti