Foto Cadavrul unei persoane, descoperit în apa înghețată a Lacului Noua din Brașov
Descoperire macabră în Lacul Noua din Brașov. Trecătorii au alertat poliția după ce au văzut trupul unei persoane prins sub stratul de gheață format la malul lacului.
- Este vorba de o femeie în vârstă de 66 ani din municipiul Brașov.
Alerta s-a dat printr-un apel la 112, polițiștii Secției 4 Poliție Brașov fiind cei care asigură perimetrul zonei.
„Intervenim pentru scoaterea unei persoane din Lacul Noua. Au intervenit scafandri pentru aducerea corpului la mal. Nu a fost nevoie ca aceștia să se scufunde deoarece apa nu era adâncă în zona aceea. A fost prezent și un echipaj SMURD la fața locului, dar din păcate victima era decedată, era cel mai probabil în apă de mai multă vreme, deoarece colegii au găsit-o sub stratul de gheață format”, a detaliat plt. maj. Luiză Dănilă, reprezentant ISU Brașov.
Decedata, o femeie de 66 de ani din Brașov
Ulterior, autoritățile au anunțat că persoana în cauză a fost identificată ca fiind o femeie, în vârstă de 66 ani din municipiul Brașov.
Cadavrul a fost preluat și transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov pentru efectuarea autopsiei și stabilirii cauzei reale a decesului.
Polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Brașov, continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei, anunță comisarul de poliție Alina-Maria Ivan.
Acest articol a fost realizat cu informațiile transmise de reporterul Observator Claudiu Loghin.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰