Observator » Evenimente » Cadouri de până la 3.000 de lei pentru profesori în luna decembrie, deşi "atenţiile" sunt interzise prin lege

Video Cadouri de până la 3.000 de lei pentru profesori în luna decembrie, deşi "atenţiile" sunt interzise prin lege

Mădălina Iacob | Timp citire: 2 minute
Publicat la 12.12.2025, 19:39 | Modificat la 12.12.2025, 19:39

Luna decembrie este mai costisitoare pentru familiile cu copii de grădiniţă sau şcoală. Deşi potrivit legii, "atenţiile" pentru dascăli sunt interzise, în realitate părinţii strâng în continuare bani. Anul acesta nu se mai cumpără cadouri, ci se oferă vouchere care ajung până la 3.000 de lei de persoană.

"Voucher sau cadouri individuale?" e sondajul cu care au început majoritatea discuţiilor de pe grupurile de părinţi în această perioadă. La grădiniţă şi în ciclul primar, se fac apoi calcule pentru doamnele educatoare, învăţătoare, îngrijitoare, directoare, asistentă medicală şi chiar pentru administrator. La clasele mai mari, se trece la nivelul următor.

"Se poartă vouchere, de la vacanţă de lux până la magazine de lux, ceea ce deja începe să depăşească nişte limite. Se simt cumva constrânşi pentru că de foarte multe ori se trec nominal persoanele care au contribuit la acel cadou, ceea ce nu este deloc în regulă", a spus reprezentanta unei asociaţii pentru părinţi, Iuliana Constantinescu.

Reporter: Ce cadou îi cumpăraţi doamnei?

Articolul continuă după reclamă

Părinte: Un lănţişor din argint, frumos aşa pentru ea, şi un voucher de cadou, are o sumă, aproximativ 400, 500 şi lângă un lănţişor frumos. Am şi eu rezerve, nu pun tot odată.

Cadourile ajung să valoreze sume impresionante

"Ce cadou de 2-3 mii de lei? Nu ştiu să vă zic. Doar părintele care este în comitet organizează cadoul doamnei", a spus mama unui elev de clasa a doua.

De cele mai multe ori, tema colectării de bani se aprinde rapid pe grupurile de Whatsapp.

Pe acelaşi subiect
  • De ce să îi luăm cadou directoarei? Oamenii primesc salariu.
  • Şi eu primesc salariu de 20 de ani, şi îmi place când primesc un bonus.
  • Un învăţător ar trebui să câştige de 3 ori mai mult decât mine!
  • Şi eu sunt profesor şi nu îmi ia nimeni nimic, pentru că este ilegal.

…sunt doar câteva dintre mesajele care au intrat în posesia Observator.

"Am reuşit să strângem împreună şi am reuşit să luăm un cadou mai deosebit, nu a trebuit să dăm individual", a explicat un părinte.

Practica interzisă rămâne populară în şcoli 

Voucherul cadou a câştigat anul acesta bătălia în cele mai multe cazuri. Urmează bijuterii, căni, agende, stilouri sau dulciuri personalizate, toate cu fotografii sau texte. Avertismentul inspectorilor şcolari este acelaşi în fiecare an.

"Este interzisă colectarea de fonduri în unităţile de învăţământ, mai ales pentru astfel de demersuri, pentru acordarea de atenţii şi cadouri. Din perspectiva legii, nu avem voie să primim foloase materiale. Poate fi un aranjament floral, poate să fie o cutie de bomboane", a spus inspectorul şcolar general Florin Lixandru.

Legea spune că dacă un angajat al unei unităţi de învăţământ este implicat într-un astfel de demers de colectare de fonduri, poate fi cercetat disciplinar şi sancţionat pe măsură.