Video Călin Georgescu, prima noapte în arest. Susţinătorii săi vor să strângă bani şi să-i cumpere vila din Toscana
Călin Georgescu și-a petrecut noaptea în arest preventiv, după ce a fost ridicat de la locuința sa din Mogoșoaia. Susținătorii fostului candidat au venit imediat în fața Arestului Central pentru a-i arăta sprijinul și au rămas acolo până târziu în noapte.
Acum, la sediul Arestului Central, este liniște, dar a fost o seară agitată. Sute de susținători ai lui Călin Georgescu au stat până târziu în fața sediului pentru a-și arăta sprijinul față de fostul candidat la prezidențiale. În același timp, pe rețelele sociale se organizează, tot de susţinători, strângeri de fonduri pentru a îi cumpăra lui Georgescu o vilă în regiunea exclusivistă Toscana, evaluată la aproximativ 1,2 milioane de euro.
Fostul candidat a ajuns astfel din nou în arest, la o săptămână după ce a fost reținut pentru 24 de ore
Toate acestea vin după decizia Curții de Apel București de a îl aresta. O decizie, de altfel, deloc uşoară pentru că una dintre judecătoare a considerat că Georgescu poate fi cercetat în libertate, în timp ce cealaltă a cerut arestarea. Aşa că a fost chemat un al treilea magistrat arbitru, din Ilfov, care a decis în cele din urmă arestarea preventivă.
Astfel, fostul candidat a ajuns astfel din nou în arest, la o săptămână după ce a fost reținut pentru 24 de ore. Georgescu este acuzat că ar fi coordonat o rețea care ar fi înșelat un om de afaceri din Buzău cu un milion de euro. După gratii a ajuns şi Ionel Rusen, cercetat în același dosar. Mai mult, Călin Georgescu este judecat în alte două dosare penale pentru tentativă de lovitură de stat şi propagandă legionară.
