Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Cam trist, dar dacă așa trebuie". Mii de elevi din Galaţi, Brăila şi Tulcea au mers la școală sâmbăta, ca să recupereze orele pierdute din cauza viscolului

Din nou la şcoală sâmbăta! Mii de elevi din Galaţi, Brăila şi Tulcea au fost chemaţi astăzi la ore şi, chiar dacă ar fi preferat să mai doarmă, s-au prezentat la program. Au avut de recuperat materiile pierdute acum două săptămâni, când cursurile au fost suspendate din cauza viscolului.

de Redactia Observator

la 09.12.2023 , 19:50

La sfârşitul lunii trecute, elevii din patru judeţe s-au bucurat de un week-end prelungit. A fost cod roşu de viscol, iar şcolile au rămas închise şi lunea, până s-au deszăpezit drumurile. În timpul avertizării, toate şoselele din Constanţa, Galaţi, Brăila şi Tulcea au fost blocate. Astăzi, elevii liceului Emil Racoviţă din Galaţi au avut parte de o sâmbătă atipică. S-au trezit devreme, ca într-o zi obişnuită de şcoală.

Cei mai mulţi elevi au venit să recupereze cursurile, deşi ar fi preferat să le facă online

Elev: Cam trist că trebuie să venim, dar dacă așa trebuie. Probabil că aș fi stat mai mult in pat. As fi dormit mai mult.

Vezi și

Cei mai mulţi elevi au venit să recupereze cursurile, deşi ar fi preferat să le facă online. În timp ce unii erau deja în bănci, alții întârziau şi abia intrau pe poarta liceului.

Pe acelaşi subiect

Nici pentru profesori nu a fost uşor, dar s-au mobilizat cu gândul că peste două săptămâni începe vacanţa de Crăciun.

Delia Humelnicu, directoare liceu: Săptămâna acesta are 6 zile de şcoală şi la 6 ore pe zi pentru ei însemnă foarte multe ore de studiu şi oboseală.

Toate şcolile din sud-estul ţării, care au avut cursurile suspendate din cauza viscolului, trebuie să recupereze orele până de Crăciun, aşa că unii elevi vor fi chemaţi de acasă şi weenedul viitor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » "Cam trist, dar dacă așa trebuie". Mii de elevi din Galaţi, Brăila şi Tulcea au mers la școală sâmbăta, ca să recupereze orele pierdute din cauza viscolului