Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Când ar putea fi relaxate măsurile anti-COVID-19. Nicolae Ciucă, declarații despre evoluția valului 5 de Covid în România

Nicolae Ciucă a făcut declarații cu privire la valul 5 de COVID în România. Premierul a spus, la o emisiune la Antena 3, că numărul infectărilor scade cu aproape 3.000 de cazuri pe zi, începând de sâmbăta trecută, și că „cifrele sunt încurajatoare”.Ciucă susține că are în mod constant discuţii cu membrii Guvernului cu privire la măsuri care să permită revenirea economiei "cât mai curând posibil".

de Redactia Observator

la 09.02.2022 , 22:04

Când ar putea fi relaxate măsurile anti-COVID-19. Nicolae Ciucă, declarații despre evoluția valului 5 de Covid în România Când ar putea fi relaxate măsurile anti-COVID-19. Nicolae Ciucă, declarații despre evoluția valului 5 de Covid în România - Mediafax Foto / Alexandru Dobre via Hepta

Nicolae Ciucă a spus că, după 15 februarie, în funcție de evoluția infectărilor, Guvernul ar putea relaxa anumite măsuri anti-Covid.

"Nu vreau să mă antepronunţ, am discutat cu domnul ministru Rafila şi dânsul a spus că după 15 februarie, în funcţie de datele pe care le vom avea atunci în evoluţia infectărilor, vom putea să discutăm despre măsurile care vot fi luate la nivelul Guvernului", a declarat Nicolae Ciucă.

"Avem nevoie ca economia să poată să îşi revină cât mai curând posibil. Am avut şi avem discuţii la nivelul Ministerului Sănătăţii, cu domnul ministru Rafila şi echipa dânsului ne întâlnim şi în cursul săptămânii şi în weekend, facem analizele necesare pe date concrete. Ce pot spune este că începând de sâmbăta trecută cifrele sunt încurajatoare, am început să scădem cu 2-3.000 de infectări pe zi. Astăzi numărul de infectări este mai mic decât marţea trecută şi folosim ziua de marţi pentru că în weekend testările nu sunt la fel, oamenii ezită să meargă la centrele de evaluare (...). Nu vreau să mă antepronunţ, am discutat cu domnul ministru Rafila şi dânsul a spus că după 15 februarie, în funcţie de datele pe care le vom avea atunci în evoluţia infectărilor, vom putea să discutăm despre măsurile care vor fi luate la nivelul Guvernului”, a mai spus Nicolae Ciucă, citat de News.ro

Articolul continuă după reclamă

El a subliniat că deciziile luate de Guvern trebuie să aibă ca ţintă creşterea economică, arătând că în discuţiile cu antreprenorii a "desluşit voinţă, entuziasm şi disponibilitate la dialog” din parte oamenilor de afaceri români, care vor să promoveze producţia autohtonă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Când ar putea fi relaxate măsurile anti-COVID-19. Nicolae Ciucă, declarații despre evoluția valului 5 de Covid în România