Observator » Evenimente » Cântăreţ de muzică populară, condamnat definitiv la închisoare după ce a abuzat sexual şi filmat trei minori

Video Cântăreţ de muzică populară, condamnat definitiv la închisoare după ce a abuzat sexual şi filmat trei minori

Angela Bertea | Timp citire: 1 minut
Publicat la 18.06.2026, 13:34 | Modificat la 18.06.2026, 13:34

Un cântăreț de muzică populară, fost angajat al Centrului Cultural Dunărea de Jos a fost condamnat definitiv la 17 ani şi jumătate de închisoare. Victimele artistului Aurică Totolici sunt trei adolescenţi, dintre care doi îi erau elevi, iar unul, fin. Anchetatorii au descoperit că bărbatul i-a supus pe minori la perversiuni sexuale şi i-a şi filmat.

Bărbatul a fost obligat la plata a 10.000 de euro drept daune morale către două dintre victimele sale. De asemenea, instanța a decis și interzicerea mai multor drepturi, iar după executarea pedepsei, acesta nu are voie să se apropie timp de cinci ani de zile de cele trei victime. 

Mai mult, bărbatul va fi înregistrat în Registrul Național al Agresorilor Sexuali. Decizia este una definitivă, într-adevăr, așadar bărbatul va sta câțiva ani buni în spatele gratiilor, mai exact 17 ani și 6 luni.

El a fost arestat de altfel în vara anului 2024. La început, cercetările au vizat două victime, apoi au fost extinse și cu privire la o a treia. Bărbatul a fost acuzat de mai multe fapte, printre care viol săvârșit asupra unui minor în formă continuată, rele tratamente aplicate minorului sau înlesnirea actelor sexuale între minori.

Articolul continuă după reclamă