Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Captură de 6 kilograme de aur şi diamante, în Călăraşi. ANAF a predat tot aurul Trezoreriei

Inspectorii ANAF Antifraudă Bucureşti au confiscat, la sfârşitul lunii februarie 2026, aproximativ şase kilograme de aur şi diamante, în valoare totală de 3,7 milioane lei, în urma unor verificări realizate la o societate comercială din judeţul Călăraşi. De asemenea, inspectorii au dispus confiscarea unor încasări şi au dat amenzi în valoare totală de 18.000 lei. Întreaga cantitate de aur confiscată a fost predată Trezoreriei Statului, conform procedurilor legale.

de Alexandru Badea

la 06.03.2026 , 09:33

Captură de 6 kilograme de aur şi diamante, în Călăraşi. ANAF a predat tot aurul Trezoreriei - Captură de 6 kilograme de aur şi diamante, în Călăraşi. ANAF a predat tot aurul Trezoreriei - ANAF

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală informează, vineri, că societatea comercială din Călăraşi care comercializa bijuterii din aur, diamante şi lingouri din aur fără documente de provenienţă a fost identificată în urma unor analize de risc fiscal făcute de inspectorii ANAF Antifraudă. Potrivit ANAF, verificările continuă, inclusiv la o a doua firmă, care prestează servicii de amanet în aceeaşi locaţie cu prima societate identificată şi care este controlată de aceeaşi persoană. 

Valoarea, 3,7 milioane lei

În cazul celei de-a doua firme au fost identificate peste 50 kilograme de piese din aur şi metale preţioase, din care trebuie clarificată provenienţa a peste 15 kilograme. De asemenea, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală sunt în curs de evaluare a regimului de aplicare a taxei pe valoarea adăugată asupra tranzacţiilor cu lingouri şi estimează obligaţii fiscale de cca 1,5 mil lei.

Articolul continuă după reclamă

Pentru asigurarea unui mediu fiscal echitabil şi a protejării drepturilor consumatorilor, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF va continua în mod susţinut controalele în domeniile comerţului cu metale preţioase şi al activităţilor de amanet. 

Alexandru Badea Like

În presa online de 16 ani, iar din 2020 este redactorul-şef al site-ului www.observatornews.ro

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Când ar trebui să plafoneze statul prețul carburanților?
Observator » Evenimente » Captură de 6 kilograme de aur şi diamante, în Călăraşi. ANAF a predat tot aurul Trezoreriei