Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cât de mare este nivelul de zgomot de pe bulevardele Capitalei. La etajul 10 devine asurzitor, din cauza efectului de tunel

Mult zgomot pentru nimic. Propunerea primăriei Capitalei, care vrea să dea amenzi mari proprietarilor de maşini şi motociclete zgomotoase, a fost respinsă a treia oară de consilieri. Poluarea fonică produsă de trafic ajunge şi la 100 de decibeli - dublu faţă de limita admisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. 

de Andreea Milea

la 09.03.2024 , 15:17

Un studiu comandat de Primăria Capitalei arată că nivelul de zgomot este mult depăşit pe 75 de străzi. 700.000 de oameni care locuiesc în acele zone nu îşi mai găsesc odihna din cauza asta. Pentru a-i ajuta, primăria intenţionează să interzică motocicletele şi maşinile care poluează fonic. 

  • Gabriel Rău, consilier general PMB: Nivelul de decibeli de emisie al unui motor nu trebuie să depăşească 95 de decibeli pe timpul nopţii, astfel încât să obținem pragurile mult mai reduse pe care trebuie să le avem la fereastra omului, astfel încât acesta să se poată odihni. 

Primăria Capitalei vrea să îi amendeze cu 5.000 de lei pe cei care fac zgomot puternic noaptea

Vezi și
  • Bogdan Lazarovici, acustician: OMS spune că dacă depăşeşti 50 de decibeli pe timp de noapte te trezeşti şi atunci somnul tău este afectat ceea ce provoacă o cohortă întreagă de probleme de sănătate care vin la pachet cu trezitul de noapte. 
Pe acelaşi subiect

Ziua, poluarea fonică este şi mai mare. Maşinile, tramvaiele, ambulanţele şi claxoanele duc decibelii spre un nivel greu de suportat. 

Peste 77 de decibeli. Este nivelul de zgomot din marile intersecţii ale Capitalei, doar din cauza traficului. Este un sunet puternic cu care cei mai mulţi s-au obişnuit deja, aşa că abia dacă îl mai percep. 

Zgomotul asurzitor al Capitalei este cu peste 20 de decibeli mai mare decât limita impusă de OMS

Iar claxoanele, sirenele poliţiei şi ambulanţelor cresc nivelul până la 100. Şi nu sunt singurele surse de zgomot asurzitor. 75 de decibeli este nivelul de zgomot pe care îl produce tramvaiul atunci când pleacă din stație. Practic este la fel de zgomotos ca întreg traficul rutier. Pentru a scăpa de haosul sonor al Capitalei, oamenii au început să poarte căşti pe stradă.

  • Localnic: Trebuie să tipi, să vorbeşti la un volum ridicat. Ajungi acasă și te doare gâtul. Este foarte gălăgios dar totuși găseşti colțuri în care să te retragi in care să găseşti un pic de liniște. Parcul Tineretului e un exemplu foarte bun. El este locul în care mă duc foarte des cand simt că nu mai suport bâzâitul oraşului. 

Cei mai expuşi sunt oamenii care locuiesc la ultimele etaje ale blocurilor de pe arterele aglomerate. Dacă la nivelul străzii sunt 65 de decibeli, la etajul 10 poate trece de 75, din cauza efectului de tunel, produs de felul în care au fost construite clădirile.

Andreea Milea Like

Am început cu muzica, am continuat cu dansul şi am ales jurnalismul. Ce au în comun? Zilnic găseşti ceva nou. Cât de mult înseamnă un cuvânt, un moment sau 10 secunde înainte de live.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Cât de mare este nivelul de zgomot de pe bulevardele Capitalei. La etajul 10 devine asurzitor, din cauza efectului de tunel