Video Cât spune Cătălin că a pierdut din salariu, după OUG "Trenuleţ". Câştiga 10.000 de lei lunar ca mecanic CFR
Susţinătorii lui Călin Georgescu s-au întâlnit la Piaţa Victoriei cu circa 3.000 de bugetari. Aceştia au declarat imediat încheiat mitingul de protest, nedorind să se asocieze cu participanţii la marşul neautorizat. Ceferiştii, poliţiştii, silvicultorii, siderurgiştii şi energeticienii au cerut abrogarea Ordonanţei Trenuleţ. Ei sunt nemulţumiţi de îngheţarea salariilor şi pensiilor şi eliminarea plăţii orelor suplimentare.
Pentru că orele suplimentare nu mai sunt plătite, mulţi angajaţi au veniturile scăzute. Printre ei este şi Cătălin, mecanic de locomotivă la CFR care câştigă acum cu 40% mai puţin. "De la 10.000 de lei să ajungi la 6.000 lei într-o lună de zile... Avem şi noi cu toţii rate, credite, trebuie să ne întreţinem familii, copii, e greu. Suntem nemulţumiţi de anularea de trenuri, lipsa personalului de locomotivă, neplata orelor suplimentare", spune Cătălin Cojocaru, mecanic de locomotivă.
Nemulţumirile scot bugetarii în stradă
Angajaţii de la stat spun că se tem de concedieri în urma reorganizărilor din instituţii. "Cum vom petrece Paştele, nimeni nu ştie dacă are ce pune pe masă", se întreabă un protestatar.
"Se pare ca Romsilva este în conflict cu Ministerul. Nu ştiu cine mai protejează pădurile: noi sau Ministerul. Se taie bonurile de masă, majoritatea drepturilor, se taie din salarii şi mai nou se pregătesc reorganizari, restructurări. Oamenilor din ce în ce le este mai greu, un salariu în Romsilva, trei sferturi din angajaţii Romsilva, nu depăşeşte 5.000 lei", zice un altul.
- De la elevă-model, la "inamic al statului". Povestea tinerei pentru care Beijingul oferă o recompensă de 100.000 $
- Doi bărbaţi, între care un străin, reţinuţi în urma protestului violent din Piaţa Victoriei. Sunt cercetaţi...
- Protest violent în Piața Victoriei. Un bărbat a tăiat cu cuţitul legăturile dintre panourile metalice montate...
- Protest la Ploiești. Angajații companiei de transport public au ieşit în stradă şi ameninţă cu blocarea...
- Pieţarii au refuzat să scoată marfa pe tarabe, la Iaşi: "Cu cât să vinzi la om o rădăcină, un...
Nemulţumiri au fost legate şi de legea pensiilor. "Lucrăm cu uraniu, cu radiaţii şi peste noapte ni s-a mărit vârsta de pensionare cu peste 22 de ani, este inuman, nu ai cum să munceşti în uraniu şi să speri să ieşi la pensie la 58-60 de ani şi să mai trăieşti", spune un bărbat.
"Mi-au luat vreo 5 ani din vechimea mea de pensie, sunt nevoită să lucrez în afară la vârsta mea, din Anglia", se plânge o femeie.
Protestele vor continua şi în perioada următoare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰