Foto Căţel salvat dintr-un puţ adânc de 35 de metri, unde abia putea să respire. Pompierii din Bârlad au reuşit să-l scoată afară teafăr şi nevătămat
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Bârlad al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui au salvat, marţi, un câine căzut într-un puţ adânc de 35 de metri din comuna Banca.
"La sosirea echipajului de intervenţie a fost găsit un căţel căzut într-un puţ foarte îngust, cu un diametru de 20 de centimetri, coborârea în puţ pentru salvarea animalului fiind imposibilă. Salvatorii au folosit un laţ şi mai multe corzi, în încercarea fie de a prinde corpul animalului în laţ, fie ca patrupedul să se agaţe cu dinţii de una dintre corzile mişcate încontinuu, pentru a determina reacţia căţelului. După mai multe încercări, câinele s-a agăţat cu dinţii de corzi şi a fost ridicat în siguranţă la suprafaţă. Animalul nu a fost rănit", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Pompierii militari au luat legătura cu autorităţile locale, cerându-le să acopere puţul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰