Video Cel mai important detaliu când cumpărăm o casă la ţară. Cazul lui Tiberiu şi al Dianei, care şi-au vândut apartamentul pentru a se muta la sat
Tinerii care fug din oraşele aglomerate şi zgomotoase se întreabă cum aleg o casă la ţară. Fără experienţă în imobiliare, se tem să se lanseze în investiţii de proporţii. Specialiştii în construcţii spun că cele mai importante sunt fundaţia şi terenul pe care a fost ridicată casă. În ultimii ani peste 200.000 de oameni s-au mutat la ţară.
După un credit covârşitor, familia Moise a hotărât să se mute la ţară, sătulă de traficul greu şi poluarea din Bucureşti. Diana şi Tiberiu şi-au scos apartamentul la vânzare și au început căutările pentru nouă casă.
Sfatul specialiştilor pentru a alege o casă la ţară
Tiberiu Moise: Poate n-o să aibă gaze în primă fază sau n-o să aibă canalizare, pentru că pe la sate nu sunt zone peste tot unde. Vrem să mergem către un sat, în apropierea unui oraş mai mare.
Diana şi Tiberiu au început să ceară sfaturi pe grupurile de Facebook ca să afle la ce să fie atenţi. Oamenii cu experienţă i-au sfătuit să renunţe la ideea de-a construi o casă de la zero.
- Au construit un etaj şi 30 de apartamente în plus, pe care le-au vândut de mai multe ori, cu 43.000 de euro....
- A rămas singurul locuitor din cartier, după ce a refuzat să îi fie demolată casa. Primăria i-a oferit 46.000 de...
- "S-a auzit o bubuitură mare!" Foc şi fum, azi noapte, într-un bloc nou din Capitală. Alarma de incendiu ar fi...
Diana Moise: Merită să cumperi una veche din cărămidă eventual şi să o restaurezi. Aşteptăm să vindem casa, să putem să facem mutarea, n-am găsit încă o casă cum ne dorim noi.
Specialiştii în construcţii spun că prima dată trebuie să ne uităm la materialele din care este construită casa. De la fundaţie până la acoperiş.
Adriana Iftime, specialist în construcţii: Nu o casă cu azbest pe ea și nici măcar în vecinătatea casei, fie că vorbim de structurile anexe din curte sau casele altor persoane din vecinătate. În construcții de câțiva ani buni, nu se mai folosește azbestul, azbestul este un material periculos, mă refer la acoperișurile acelea.
Obligatoriu trebuie să aflăm pe ce tip de teren a fost construită locuinţa
Adriana Iftime, specialist în construcţii: Pot să am o fundație bună, o construcție bună, dar terenul să nu fie cel potrivit, amplasarea lui să fie neinspirată, într-o zonă de teren alunecos, de teren inundabil.
Casa trebuie să fie racordată gaze naturale, electricitate şi să aibă apă potabilă. Localităţile cele mai căutate sunt la cel mult două ore de Bucureşti. Mulţi dintre cei care fug de capitală au rămas legaţi de metropolă prin serviciu.
Cristina Tanasă, reporter Observator: Haosul, aglomerația și traficul intens, sunt principalele motive pentru care tot mai mulți tineri aleg să dea viața de la oraș, pe una la țară. Așa am ajuns în Pucioasa, acolo unde în ultimii cinci ani s-au mutat peste 1000 de persoane.
Constantin Ana, primar Pucioasa: Cam tot ceea ce vedeți în jurul nostru face parte din teritoriul orașului Pucioasa.
O casă veche în zone apropiate oraşelor reşedinţă de judeţ pleacă de la 30.000 de euro în sus şi are nevoie de investiţii importante. O construcţie nouă într-o astfel de comună poate depăşi 100.000 de euro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰