Cinci români suspectaţi că AU UCIS cu sânge rece un bărbat în Irlanda au fost ARESTAŢI de DIICOT
Cinci bărbaţi suspectaţi de implicarea în uciderea unui bărbat în Irlanda au fost reţinuţi, fiind acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat.

Cinci bărbaţi suspectaţi de implicarea în uciderea unui bărbat în Irlanda, în 2014, au fost reţinuţi, fiind acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, omor calificat, tentativă la omor calificat şi tâlhărie calificată. Aceştia au acţionat la comanda liderului grupării, în prezent arestat la domiciliu pe teritoriul Irlandei, informează News.ro
Potrivit DIICOT, procurorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a lui Bîrligea Liviu, Martinaş Mihai Ionuţ, Păunescu Gabriel-Nicu, Vîrlezeanu Corneliu Şi Păuc Ionuţ, pentru săvîrşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, omor calificat, tentativă la omor calificat şi tâlhărie calificată.
”S-a reţinut că, pe fondul unor neînţelegeri dintre suspectul A. I., lider al unui grup infracţional care dorea să deţină controlul în ceea ce priveşte activităţile infracţionale desfăşurate pe teritoriul Irlandei, şi persoana vătămată care ar fi încercat să-şi impună autoritatea în zona de acţiune a grupării, la data de 09.04.2014, suspectul A. I i-a convocat la o întâlnire în locuinţa sa, situată într-o localitate din Irlanda, pe inculpaţii Bîrligea Liviu, Martinaş Mihai Ionuţ, Păunescu Gabriel-Nicu, Vîrlezeanu Corneliu, Păuc Ionuţ precum şi pe alţi suspecţi pentru a le transmite membrilor grupării locaţia unde se află victima, modul în care urmează să acţioneze şi a pus la dispoziţie armele cu care să exercite actele de violenţă. Cu ocazia acestei întâlniri, suspectul A. I. le-a transmis membrilor grupării «să-l facă tocăniţă» şi să exercite acte de violenţă asupra tuturor persoanelor care se aflau în apartamentul victimei”, anunţă DIICOT.
Suspecţii s-au deplasat cu două autovehicule în localitatea Navan din Irlanda, cu scopul de a o omorî pe victimă şi de a exercita acte de violenţă asupra tuturor persoanelor cu care locuia victima, respectiv asupra a trei persoane vătămate şi asupra a doi martori.
- Un bărbat de 66 de ani a murit, după ce mașina a lovit un stâlp electric în Timiş
- Sănătatea arborilor din Bucureşti, verificată cu tomograful. Ar trebui însă mai bine de 170 de ani pentru...
- De ce evită românii produsele marcă proprie din magazine
- "A îngheţat caisul". Dezastru pentru recolta de primăvară, după schimbările de vreme din primele luni
- "Vom da faliment". Managerii de spitale reacţionează la OUG privind retragerea medicilor pensionari
”Inculpaţii împreună cu alţi suspecţi, au pătruns în apartamentul din Navan, au exercitat acte de violenţă (cu răngi şi cuţite) asupra victimei şi asupra a două persoane vătămate, lovindu-le pe acestea în zone vitale (în zona capului) sustrăgând totodată din locuinţă mai multe bunuri ce îi aparţineau victimei, respectiv, un laptop, o tabletă, un telefon mobil şi un rucsac”, mai spun procurorii.
Pentru a-şi asigura scăparea, victima a sărit de la balconul apartamentului, cerând ajutor persoanelor ce locuiau în apartamentul de la parterul blocului însă a fost prinsă de către membrii grupului care au continuat să exercite acte de violenţă asupra sa până când nu a mai strigat şi nu mai prezentat semne că este conştientă.
Ulterior, victima a fost transportată la un spital din oraşul Dublin, însă, urmare a actelor de violenţă ce i-au provocat leziuni traumatice grave, la data de 13.04.2014, aceasta a decedat.
Pe parcursul urmăririi penale, liderul grupării, suspectul A. I., a încercat să-i determine pe inculpaţii Păunescu Gabriel Nicu şi Mărtinaş Mihai Ionuţ să nu dea declaraţii în faţa procurorilor cu privire la faptele de omor cercetate, asigurându-i că vor beneficia de pedepse de 4 ani închisoare, în contextul în care vor reveni în Irlanda, sub autoritatea sa.
Suspecţii vor fi prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Procurorii DIICOT au făcut, joi, opt percheziţii în judeţele Neamţ, Vaslui şi Dâmboviţa, la membrii unei grupări suspectate că a ucis un bărbat şi au rănit alte două persoane, în Irlanda, în 2014. Liderul grupării este arestat la domiciliu în Irlanda pentru că a atacat mai multe bancomate cu substanţe explozive, iar în România au fost audiate cinci persoane.
Sursă: News.ro
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰