Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Tinerii care au distrus vila din București, audiaţi. Noi detalii din anchetă după petrecerea de Revelion

Maraton de audieri în cazul vilei din Centrul Capitalei vandalizată în noaptea de Anul Nou de mai mulţi tineri care au închiriat-o pentru Revelion. După ce i-au identificat pe mai mulţi dintre cei care au participat la petrecere, anchetatorii trebuie să afle cine a distrus vila. Pagubele se ridică la 30 de mii de euro, conform proprietarului.

de Redactia Observator

la 05.01.2022 , 13:52

Ieri, la Secția de poliție nr. 14 din Capitală au fost aduși la audieri mai mulți tineri care ar fi participat la petrecerea de Revelion. Zilele acestea continuă audierile. Oamenii legii au stat deja de vorbă cu opt dintre acești tineri care ar fi participat la petrecere.

Printre ei se numără și minori, dar și persoane cunoscute, artiști cu zeci de mii de urmăritori pe rețelele de socializare, relatează reporterul Observator Bogdan Dinu.

Reamintim că, în noaptea dintre ani, mai mulți tineri au închiriat o unitate de cazare, pe care au vandalizat-o ulterior. Rămâne de vazut ce măsuri vor lua autoritățile în acest caz.

Vezi și

Imagini cu tinerii în vila distrusă de Revelion

Pe acelaşi subiect

Cu o oră şi jumătate înainte de miezul nopţii, tinerii par liniştiţi. Camerele de supraveghere îi suprind în timp ce stăteau pe canapea, la poveşti. Primul semn că ceva este neregulă este când unul dintre ei scoate o macetă şi începe să o fluture periculos. Câteva minute mai târziu, un altul distruge camera video. Apoi vandalii s-au dezlănţuit.

Iancu Babu, proprietar locație: Cred că a fost o petrecere tematică de distrugere. Au spart cinci uși, patru televizoare, plus tablouri.

Trapperii "Alberto Grasu" şi "Mărgizeu", puşi pe glume după ce ar fi distrus vila de Revelion

La patru zile după ce proprietarul şi-a găsit vila ca după război, poliţiştii au identificat o parte dintre tinerii care ar fi devastat casa. Au fost aduși la audieri mai mulți dintre ei, unii și minori. Cu toții sunt cercetați pentru distrugere. 

Nicolae Adetu​: Nu am fost. Eu sunt cu un furt de portofele

Reporter: Cum te cheamă?

Nicolae Adetu​: Marius

El este Nicolae Adetu. Un trapper aspirant, care a ieşit calm din secţia de poliţie şi a minţit cu seninătate.

Reporter: Sigur nu ai fost la petrecere?

Nicolae Adetu​: Sigur

Reporter: Dar unde ai făcut Revelionul

Nicolae Adetu​: La munte, la o cabană.

A mai dat explicaţii în faţa oamenilor legii un tânăr zis Mărgizeu. Minor, adolescentul îşi petrecea timpul postând pe Instagram fotografii cu el în timp ce flutură teancuri de bani.

Mărgizeu: I only speak english. What? What do you want from us? Please, go away!

Cum explică Alberto Grasu distrugerea vilei închiriate de Revelion

Printre cei care au fost la petrecere, dar nu fost încă audiat, e un alt cântăreţ de trap. Numele de scenă: Alberto Grasu. De departe cel mai faimos din gaşcă, tânărul are 250 de mii de urmăritori pe Instagram şi milioane de vizualizări pe Youtube.

Adolescentul recunoaşte că a fost la petrecere. Susţine însă că el şi prietenii lui sunt defăimaţi. Are şi o explicaţie pentru distrugeri: în vilă s-ar fi spart o ţeavă de apă. Recunoaşte însă că petrecerea a scăpat de sub control, când s-au trezit cu petrecăreţi neinvitaţi, atraşi de faima lui. Mai mult, tânărul spune că nu au fost droguri şi macete la cheful de Anul Nou şi nici nu s-au tăiat bilete.

O oră mai târziu, dezvăluirile au dispărut de pe contul lui de Instagram. Între timp, proprietarul vilei a rămas bun de plată. Trebuie să înlocuiască uşile, să-şi repare pereţii, să înlocuiască plăcile de faianţă smulse din perete şi toaleta.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Evenimente » Tinerii care au distrus vila din București, audiaţi. Noi detalii din anchetă după petrecerea de Revelion