Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cine e interlopul Balibacea, care timp de două zile i-a învățat pe elevii de liceu din Turda matematica

Un fost interlop din Cluj a ajuns să predea matematică la cel mai bun liceu din Turda. Ar fi o poveste excelentă despre reabilitare dacă nu s-ar fi petrecut fără voia conducerii şcolii. Bărbatul certat cu legea în trecut e student şi a ajuns la catedră după ce una dintre profesoare a intrat în concediu medical. I-a ţinut locul două zile, până când un elev a realizat cine este şi le-a spus şi părinţilor. 

de Alex Prunean

la 25.11.2022 , 19:26

Ovidiu Vancea, zis Balibacea pe vremuri, e acum bursier la matematică în ultimul an, la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Pentru practică, s-a înscris la Colegiul Naţional Mihai Viteazul din Turda. De regulă, la clasă se afla sub permanenta supraveghere a unui profesor. Luna trecută, însă, una dintre profesoare a intrat în concediu medical, iar el i-a ţinut locul. După două zile singur la catedră, unul dintre elevi şi-a dat seama cine este. Vestea a ajuns la urechile părinţilor.

Cine e interlopul Balibacea

Dorina Petrovai, profesoară: Am aflat de la o colegă de matematică faptul că are în asistenţă un student al facultăii de matematica. Asista la orele ei. Când o colegă de a noastră s-a îmbolnăvit, nu ştiu să vă spun a cui a fost propunerea de a-l aduce pe acest domn să predea. Pe principiul că ştie matematică pentru că este student şi nu s-a găsit un alt profesor de matematică care să înlocuiască titularul la catedră. N-am ştiut cine este. Cu catalog, cu acces la datele din catalog. În a treia zi, după prima sau a treia oră, părinţii au sunat la conducerea şcolii şi în momentul respectiv domnul a fost retras de la catedră.  

Vezi și

Profesoară: Nu ştiam, nu îl cunoşteam pe domnul. Ulterior am aflat din presă cine este.  

Pe acelaşi subiect

Simona Baciu, Comitetul Reprezentativ al Părinţilor: Dacă un om, oricare ar fi el, ajunge să intre la clasă şi să predea elevilor şi managementul să nu ştie cum a intrat la clasă deja avem o problemă. 

Ovidiu Vancea are un trecut plin de probleme penale. În 2003, a fost cercetat pentru tentativă de omor după un atac cu grenadă la o pizzerie din Turda. A stat în arest 22 de luni dar apoi a fost achitat. A cerut şi a primit despăgubiri pentru timpul petrecut după gratii. În 2012, a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Ulterior, pedeapsa i-a fost majorată la 10 ani. În prezent, bărbatul are cazierul curat şi are dreptul să îşi efectueze practica în orice şcoală. Însă, atât.

Sorin Ion, secretar de stat, Ministerul Educaţiei: Nu a avut nicio relaţie contractuală cu şcoala. Nu a fost angajat ca profesor.  La sfârşitul anului precedent a solicitat să îşi efetueze practica pedagogică obligatorie. Doamna director care v-a spus că nu ştia de acel lucru, nu era la acel moment la conducerea unităţii de învăţământ pentru a şti dacă practica i-a fost sau nu aprobată. Din informaţiile noastre, da, i s-a aprobat. 

Coduţa Andreica, directoarea liceului: La ora actuală nu există o cerere din partea domnului profesor prin care solicită să suplinească şi cererea aceasta să fie aprobată.  Nu există nicio dispoziţie din partea directorului prin care i se cere să suplnească un anumit coleg.  

Prezenţa lui Vancea în calitate de suplinitor la ore a fost picătura chinezească pentru profesori. Nemulţumiţi de managementul conducerii liceului, au început să protesteze.

Profesoară: Doamna director nu comunică foarte mult cu noi. Comunică preferenţial sau transmite mesaje contradictorii tot timpul. În scurtele ocazii în care ne-am întâlnit cu doamna director n-a făcut să demonstreze decât că nu cunoaşte legislaţia, că există o dezorganizare, nu ne-a cerut niciodată. Că nu ne facem meseria, că suntem leneşi, că nu avem dreptate şi că facem acuzaţii. 

Dorina Petrovai, profesoară: Am intrat în grevă japoneză începând de ieri. Ne-am confruntat de nenumărate ori. Nu participă la consiliile profesorale, nu face informări legate de legislaţia care apare în domeniul nostru. Nu ni se prezintă materialele de şedinţă. Ni se cere votul pentru situaţii pe care nu le cunoaştem. 21.08

Directoarea liceului se apără şi spune că dascălii colegi îi pun beţe în roate.

Coduţa Andreica, directoarea liceului: Este foarte uşor să învinovăţeşti. Că aşa pot să spun şi eu orice, nu? Important este să aducem dovezi pentru ceea ce susţinem.Sunt întrebaţi în mediul online ce îi nemulţumeşte. "Se întâmplă lucruri, se întâmplă lucruri". Nimic concret!  

Ministerul Educaţiei va trimite luni corpul de control la liceu, pentru a stabili exact cum stau lucrurile.

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Evenimente » Cine e interlopul Balibacea, care timp de două zile i-a învățat pe elevii de liceu din Turda matematica