Cine sunt hackerii români care au păcălit sute de străini cu anunţuri false. În 2 ani au obţinut 100 milioane de euro
O reţea de hackeri români, care a băgat frică în europeni, a fost destructurată de agenţii DIICOT. Gruparea ar fi păcălit online sute de persoane cu anunţuri false de vânzare a unor bunuri ce erau cumpărate, dar nu ajungeau în realitate la cumpărători. Cele mai multe victime sunt din Germania. La acţiunea de destructurare au participat şi autorităţile din străinătate.
Escrocheria a fost pusă la cale în Vâlcea, de 3 indivizi fără antecedente penale. Procurorii DIICOT spun că ei au reuşit în 2 ani să preia ilegal controlul conturilor a cel puţin 120 de vânzători garantaţi de platforma Amazon.
"Ulterior, persoanele cercetate, beneficiind de credibilitatea persoanelor vătămate pe respectiva platformă, le-ar fi utilizat conturile postând anunțuri fictive de vânzare, bunuri pe care, în realitate, nu le dețineau", a declarat Mihaela Melconian, procuror DIICOT.
Cum acţiona reţeaua de hackeri
În august 2022 au postat primele anunţuri pentru bunuri cu o căutare largă, dar cu un preţ convenabil. Pentru ei, vânzările au mers bine, în timp ce cumpărătorii plăteau bani pentru lucruri pe care nu le primeau în realitate.
- A murit unul dintre şoferii implicaţi în accidentul de pe Drumul Morţii E85, la Secuieni, Neamţ. Două TIR-uri...
- Crăciunul la ușă, festinul la comandă. Alternativa pentru românii care nu au chef sau timp să gătească de...
- Satul din inima Deltei Dunării, unde Ceauşescu visa să facă o fabrică de sticlă. A ieşit doar o "fabrică" de...
- Cine a cerut demolarea clubului Stuf din Vama Veche. Patronii localului iau în calcul redeschiderea barului în...
- Noul Cod silvic, adoptat de Parlament. Drumurile silvice vor fi supravegheate video
Procurorii DIICOT şi colegii lor din Germania şi Austria au identificat până acum 708 cetăţeni străini, care au fost păcăliţi de gruparea din România cu mai mult de 106 milioane de euro. Iar investigaţiile abia au început. Procurorii antimafia au descins la 13 adrese din Vâlcea, Olt şi în Capitală.
Ce avertizează specialiştii în securitate cibernetică
Pentru moment traseul banilor nu este foarte clar. Milioanele de euro au fost rulate prin conturile unor firme fantoma, dar şi a unor complici ai celor 3, iar ulterior au fost folosiţi pentru investiţii imobiliare. Astfel de escrocherii, e drept la o scară mult mai mică, au loc şi în România. Dar ar putea fi evitate, spun specialiştii în securitate cibernetică.
"Principala metodă prin care ne putem proteja la orice cont online pe care îl avem este să folosim mai multe metode de autentificare. Sunt convins că foarte multă lume a auzit de autentificare în doi paşi. Şi anume, utilizarea unui alt dispozitiv de verificare a login-ului respectiv. Nu strică nici să avem o soluţie de securitate pe telefoane, calculatoare şi aşa mai departe pentru că ne vor opri să interacţionăm pe aceste link-uri. Presupunând că primim un sms, un email care să conţină un linl din acesta periculos. Soluţia de securitate te va opri să mergi mai departe şi să îţi introduci tu datele", ne explică Silviu Stahie, expert securitate cibernetică.
Cei trei suspecţi care au pus bazele grupării au fost duşi în faţa procurorilor, care urmează să decidă ce măsuri vor lua în cazul acestora.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰