Clopotului îngropat la Mănăstirea Chiajna și BLESTEMUL său
Cele mai înfiorătoare legende se învârt în jurul ruinelor Mănăstirii Chiajna din Giuleşti-Sârbi. Crime, dispariţii stranii şi boli groaznice – toate au fost puse de localnici pe seama bisericii abandonate și nesfințite, în ultimele două secole, imediat după ce a fost construită

Ca să ajungi la mănăstirea Chiajna trebuie să calci pe cadavre, în cel mai adevărat sens, pentru că ruinele ei se află în vecinătatea a două cimitire.
Potrivit legendei, preoţii nu au apucat să slujească niciodată aici, din cauză că mănăstirea a fost atacată de turci înainte de a fi sfinţită.
Unele voci spun că mănăstirea este blestemată din cauza faptului că, în urmă cu câteva sute de ani, clopotul a fost dat jos, de frică să nu fie reperată mai uşor şi atacată de otomani, iar apoi a fost aruncat în apă, potrivit Historia.ro
De partea cealaltă, sunt locuitori spun că, de fapt, clopotul a fost furat.
Fascinaţi de legenda mănăstirii, doi studenţi de la Film au făcut, în 2008, un film despre aceasta. În video, doi studenți dispar fără urmă în 1995. Peste 13 ani, un vecin găseşte o casetă cu filmarile celor doi, efectuate în mare parte la Mănăstirea Chiajna cu o zi înainte de dispariţe, casetă înscripţionată cu textul „Bucureşti, 13”.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰