Video Competiție de robotică în Capitală, cu participanți din 34 de țări. Un român de 5 ani, cel mai tânăr concurent
Roboții care fac flotări, dansează sau se comportă aidoma unor animale de companie au fost atracțiile celui mai mare eveniment internațional de robotică din România. RoboChallenge a adunat participanți din peste 30 de țări și mii de vizitatori curioși să descopere cele mai noi creații tehnologice. Copiii au fost printre cei mai entuziasmați spectatori. Echipele s-au luptat pentru premii care pot ajunge la 4.000 de euro.
Avem case inteligente, astfel că era doar o chestiune de timp până când în ele să îşi facă apariţia și primii roboți.
"Mie îmi plac foarte mult toți roboții. Mi se pare foarte drăguț câinele și roboțelul acela alt care face flotări, mi se pare foarte interesant. Mi se pare super interesant. Sunt bucuros că am ajuns aici.", spune un copil.
"Eu zic zece, dar cu cât mai repede, cu atât mai bine. Tehnologia e făcută să ajute pe toată lumea. Deci, cât o să fie mai accesibil și mai repede accesibil, cu atât o să fie mai bine.", adaugă un părinte.
Păreau desprinşi din filmele SF, dar, surpriză, viitorul e deja aici.
"Ceva ce nu văd în fiecare zi. Iar când a fost ultima dată când ați văzut astfel de roboți, care știu să facă toate nebuniile? Sincer, eu decât la televizor. Noroc cu ei ca să văd și eu live.", precizează o bunică.
"Deci dacă Politehnica din București poate aduna 140 studenți din Mexic, înseamnă că e ceva. Facem ceva bine.", spune un bunic.
Dar dincolo de circuite, senzori și mecanisme, mai interesantă rămâne povestea din spatele fiecărui proiect.
"Lucrăm activ, în special la acești doi roboți de aproximativ șase luni. Scopul lor este să ne ajute în operațiunile de zi cu zi pentru a eficientiza procesele de monitorizare și de detecție a problemelor în timp util.", explică Bogdan, concurent.
Competițiile au pus la încercare cunoștințe de electronică, mecanică și programare, dar am văzut... şi dueluri de sumo.
34 de țări și sute de roboți gata de duel. În timp ce Turcia a adus cea mai numeroasă armată de programatori, nu mai puțin de 300, România își apără cu mândrie blazonul. De 17 ani, suntem o forță în robotica internațională: la ultima ediție, am urcat pe podium alături de Japonia și Turcia. Printre concurenții cu pretenții la trofeu e și un puști din România. Are 5 ani şi e cel mai tânăr participant.
"RoboChallenge a ajuns printre cele mai mari din lume. E un eveniment unde adunăm foarte mulți ingineri, copii, adulți, studenți, elevi. E o tensiune permanentă, adrenalină. Trebuie să fii aici ca să simți sala, să vezi tot ce se întâmplă.", precizează Adrian Gașpar, organizator Robochallenge și vicecampion mondial.
"Gândiți-vă că astăzi avem în intersecție robot care dirijează circulația. Îl găsim pe străzi în Japonia și în China. Ceea ce sigur nu va face robotul, nu ne va înlocui în interacțiunea umană, în a inventa lucruri, în a interacționa în diverse situații, în a se adapta, pentru că, fiind ființe sociale, încă vom prefera să facem această interacțiune între oameni și nu cu roboții.", explică Gabriel Petrea, director general adjunct POLITEHNICA București.
Viitorul nu mai pare chiar atât de îndepărtat atunci când îl poți vedea, testa și chiar controla. Weekendul acesta la Politehnica Bucureşti tehnologia a prins viață, iar curiozitatea a fost ingredientul principal al unei zile pline de inovație. Peste 10 mii de vizitatori au venit de-a lungul celor trei zile de eveniment.
