Antena Meniu Search
x

Video Concert caritabil la Ateneul Român, de Ziua Regelui Mihai. Banii strânşi, donaţi către copii talentaţi, cu posibilităţi materiale reduse

A fost o seară plină de emoţie la Ateneul Român. Fundaţia Principesa Margareta a organizat concertul caritabil anual, devenit tradiţie, susţinut chiar de ziua de naştere a Regelui Mihai. Spectacolul, susţinut de tineri muzicieni, a avut loc în prezenţa Familiei Regale, a Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei, care a fost însoţită de Principele Radu şi de Principesa Maria.

Andreea Ţopan
de Andreea Ţopan

la 26.10.2023, 08:28

Vezi și

Imnul regal al României a răsunat, din nou, sub cupola Ateneului Român, pentru publicul ridicat în picioare şi pentru membrii familiei regale, la 102 ani de la nașterea Regelui Mihai al României. 

Banii strânşi la concertul de la Ateneu vor fi donaţi către "Tinerele Talente"

Majestatea Sa Margareta, custodele coroanei regale: În vremurile tumultoase pe care le trăim, este necesar să ne unim forţele pentru a crea o lume mai bună, o Românie mai stabilă şi un viitor mai luminos, construit împreună cu generaţiile tinere.

Fundaţia Regală Margareta a României susține de 15 ani Tinerele Talente din România.

Pe acelaşi subiect

Andreea Ţopan, jurnalist Observator: Concertul regal este unul din cele mai longevive şi de succes programe de strângere de fonduri din România. Banii strânşi în această seară vor fi direcţionaţi prin programul Tinere Talente câtre copii foarte talentaţi, într-o situaţie materială dificilă.

Andreea Ţopan, jurnalist Observator: Care este instrumentul tău preferat?

Iasmina Sava, elevă: Pianul, la asta cânt.

Andreea Ţopan, jurnalist Observator: Câte ore studiezi pe zi?

Iasmina Sava, elevă: Încerc să studiez cât mai mult, depinde de program. Când avem 5 ani am început să studiez pianul în Suceava şi apoi am văzut că progresez şi apoi m-am mutat în Bucureşti la Liceul de Muzică George Enescu. 

Concertul a fost susținut de tenorul loan Hotea și de mezzosoprana Martiniana Antonie, alături de Orchestra Română de Tineret. 

Majestatea Sa Margareta, despre generaţia actuală de tineri

Andreea Ţopan, jurnalist Observator: Cum aţi descrie actuala generaţie de bursieri?

Majestatea Sa Margareta, custodele coroanei regale: Talent, sunt încăpăţânaţi, sper că sunt foarte harnici şi creativi şi devotaţi în arta lor şi sper că vor avea mare succes. Trebuie să le dăm speranţă, să le dăm o viaţă bună, dacă putem, şi mai multe şanse. Cred că asta e cel mai important, să simtă ei că au aici un viitor, că nu trebuie să plece pentru altceva. Dar pentru asta trebuie timp. 

Este al 14-lea an în care este organizat spectacolul caritabil. Până în prezent, 410 burse au fost acordate tinerilor talentaţi, provenind din medii cu venituri reduse, iar de-a lungul timpului, fondurile acumulate au depăşit suma de 1.900.000 de euro.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Evenimente » Concert caritabil la Ateneul Român, de Ziua Regelui Mihai. Banii strânşi, donaţi către copii talentaţi, cu posibilităţi materiale reduse