Sute de cai la Concursul Național Ecvestru din Băile 1 Mai din Bihor
Când pasiunea pentru cai este cea care te ghidează în viaţă, orice competiţie se încheie cu o victorie. Este povestea unor oameni care au participat ieri la un concurs ecvestru, în Bihor, şi au plecat acasă cu premii pe măsura performanţelor. Şi-au antrenat animalele din timp pentru concurs, iar efortul a fost răsplătit cu aplauzele publicului. Spectatorii au fost fascinaţi de frumuseţea cailor, dar şi de dexteritatea stăpânilor.
Nu suntem în Texas, ci în staţiunea Băile 1 Mai din Bihor. Însă aici s-au derulat scene desprinse parcă din filmele cu cowboy. Cei mai frumoşi şi puternici cai din toate colţurile ţării s-au întrecut într-un concurs inedit. Stăpânii lor au avut mari emoţii.
Daciana este mândră de Persi. Sunt cele mai bune prietene. Împreună au reuşit să cucerească juriul la proba de frumuseţe.
- Momentul în care o mașină de 30.000 de euro e făcută praf în câteva secunde, la un off-road din Sălaj....
- Campionat de echitaţie la Prejmer, în Braşov. Mihai Maldea îl antrenează pe Benjamin de câţiva ani:...
- 12 măcelari vor reprezenta România la un concurs mondial de profil. Gabriel Arghir este căpitan: "Schimbăm stilul...
- Concurs de robotică pentru elevi, la Timișoara. Roboții au fost scoși în ring pentru a-și disputa supremația
- Concurs de frumuseţe pentru cimitirele din Maramureş. Episcopia speră că astfel locurile vor fi mai îngrijite...
Fericirea se citeşte şi pe chipul Emei. Are doar şase ani, însă nu-i lipseşte curajul. A defilat ca un om mare alături de Beauty, poneiul ei.
Premiaţi au fost şi cei mai sprinteni cai sau cei mai puternici. Nu au lipsit nici surprizele. Un cascador cu un palmares bogat şi un record mondial a stârnit ropote de aplauze. De pe şa, Lehel Paszka a tras cu arcul şi a nimerit zeci de ţinte.
Două sute de cai au fost înscrişi în competiţie. Deşi este o pasiune costisitoare, numărul crescătorilor de cabaline este tot mai mare, de la an la an, spun organizatorii.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Nu se mai pot adăuga comentarii la acest articol