Concurs Miss Bikini pe pârtia din Păltiniş, la minus 2 grade (Video)
Cu toate că a fost ger pe pârtia din Păltiniş, temperaturile au urcat subit. În momentul în care pe zăpadă au defilat 12 tinere îmbrăcate doar în costume de baie.
Cu toate că a fost ger pe pârtia din Păltiniş, temperaturile au urcat subit. În momentul în care pe zăpadă au defilat 12 tinere îmbrăcate doar în costume de baie. S-au luptat pentru titlul de Miss Bikini, spre deliciul publicului. La fel de sumar echipate, fetele s-au întrecut şi pe schiuri, apoi şi-au demonstrat graţia într-un concurs de limbo.
Nicio probă nu s-a dovedit prea grea pentru fetele în bikini. La minus 2 grade, s-au încălzit cu mişcări provocatoare.
După ce au defilat pe catwalkul îngheţat, concurentele au încercat să demonstreze că stăpânesc şi schiurile sau placa de snowboard.
Tinerele au dovedit că pot fi graţioase şi elegante, chiar şi atunci când poartă clăpari.
După schi, a urmat competiţia de limbo şi precizie.
Câştigătoarea concursului Miss Bikini va avea ocazia să meargă la schi în Franţa.
Şi la Stâna de Vale, la 1.100 de metri altitudine, sute de oameni au profitat de stratul de zăpadă abundent, dar şi de soarele de primăvară. Fie că au ales săniuţa, schiurile sau colacul.
Iar după apus, pârtia s-a luminat din nou: salvamontiştii au coborât pe schiuri cu torţele aprinse.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰